10.3 C
Deva
duminică, septembrie 15, 2024

Povestea autostrăzii Deva – Ilia a început aici. Kilometrul zero al autostrăzii (FOTOGALERIE-VIDEO)

autostrada deva ilia (5)Lucrările la autostrada Ilia – Deva au început în forţă. Satul hunedorean Bacea de lângă Ilia a devenit „kilometrul zero” al viitoarei autostrăzi. Fostele clădiri ale C.A.P.-ului de la marginea satului au fost transformate în „cartierul general” al constructorilor de la Tehnostrade şi Spedition UMB, iar din zonă pleacă în fiecare dimineaţă zeci de camioane şi excavatoare.

În prezent, angajaţii companiilor constructoare se ocupă de decopertarea terenului viitorului terasament al autostrăzii. Peste cinci kilometri de păşune au fost excavaţi până în prezent.

https://www.youtube.com/watch?v=2itgOb8WdEc

„Până acum nu am avut niciun fel de probleme în ce priveşte lucrul, am lucrat la suprafaţă, cum se spune. Urmează să retezăm practic cele două dealuri din zonă, pentru a aduce traseul autostrăzii la acelaşi nivel”, spune unul dintre muncitori. Dispariţia dealurilor nu este însă cea mai complicată problemă. Liniile de înaltă tensiune trec prin imediata vecinătate a locului unde au loc lucrările autostradă. Muncitorii lucrează în zgomotul făcut nu doar de utilajele lor dar şi de cel al electricităţii care trece prin cablurile electrice.

https://www.youtube.com/watch?v=98usdQQhurI

„Nu este niciun pericol pentru noi” asigură unul dintre lucrători. Stâlpii de înaltă tensiune vor fi relocaţi pe măsură ce lucrările la construcţia tronsonului rutier al A1 vor avansa. De asemenea, construcţia va însemna exproprierea mai multor locuinţe din satele hunedorene. Unii dintre proprietarii acestora nu au fost de acord cu preţul primit pe case, în urma procedurii de expropriere şi s-au adresat justiţiei. Şi autorităţile din Deva şi-au expus nemulţumire faţă de proiect, nu din cauza exproprierilor, ci a faptului că ieşirea de pe autostrada A1, care se va face prin două bretele amenajate la intrarea în Şoimuş, este prea departe de municipiul Deva.

Proiect de aproape 100 de milioane de euro
Licitaţia de atribuire a lucrărilor de proiectare şi execuţie a tronsonului Deva – Ilia (22,1 kilometri), care face parte din autostrada Deva – Lugoj, a fost câştigată de asocierea de firme Tehnostrade şi Spedition UMB. Valoarea contractului semnat de CNANDR şi constructori este de 419,4 milioane de lei (95,3 milioane de euro), fără TVA, a informat CNANDR. Contractul, atribuit prin licitaţie deschisă, are o durată de proiectare de şase luni şi un interval de execuţie de doi ani, perioada de garanţie fiind de patru ani. Cea mai mare parte a finanţării lucrărilor (85 la sută din bugetul alocat) va fi acoperită din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, diferenţa urmând să fie asigurată de statul român.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/