-2.5 C
Deva
sâmbătă, februarie 8, 2025

Povestea frescei cu Burebista de pe faţada uni bloc

Un mozaic de 130 de metri pătraţi, căruia i-a fost dat numele „Burebista şi opera sa”, ocupă întreaga faţadă a unui bloc din piaţa centrală a municipiului Orăştie.

 

Fresca a fost realizată în anul 1988, de artistul plastic Aurel Nedel, la comanda conducerii Partidului Comunist Român – susţin unii istorici, şi a rămas o atracţie a municipiului. Opera de artă de mari dimensiuni îl înfăţişează pe regele get, în mijlocul supuşilor săi care îl privesc cu admiraţie. Localnicii se pot mândri şi cu alte statui care amintesc de daci şi de personajele istorice ale românilor. Monumentul „Izvorul de Aur al Dacilor” a fost realizat de către sculptorul Nicolae Adam şi face parte dintr-un ansamblu arhitectonic de artă ambientală. Partea superioară a acestui ansamblu este dominată de stindardul de luptă al dacilor – lupul cu trup de şarpe – unul dintre cele mai de temut însemne militare ale lumii antice. Monumentul se află în apropierea Catedralei Ortodoxe. Monumentul „Semn Dacic” (Sabia Dacică) a fost creat de sculptorul Nicolae Adam şi poate fi văzut la intrarea în Orăştie, fiind amplasat pe partea dreaptă, în sensul de mers al DN7 dinspre Simeria spre Orăştie. Semnul dacic a fost dezvelit în vara anului 2007, cu ocazia comemorării celor 1900 de ani de la moartea regelui Decebal.

 

Şi Decebal are o statuie

 

Bustul lui Decebal este situat în Piaţa Victoriei, sculptura aparţinând lui Maximilian Schulmann. Dezvelirea monumentului a avut loc cu prilejul sărbătoririi a 750 de ani de atestare documentară a localităţii Orăştie. Statuia lui Burebista, rege al geto-dacilor (82 î.Hr. – 44 î.Hr.), a fost creată de către „Dacia Revival International Society” din New York, prin contribuţia preşedintelui Societăţii, Napoleon Săvescu. Monumentul a fost realizat în bronz de Ion Bolborea, are o înălţime de 4,20 m şi o greutate de 4 tone. Artistul s-a inspirat din statuile unor tarabostes daci ai Arcului lui Constantin de la Roma. Statuia a fost dezvelită la 18 august 2001. În afara acestora, vizitatorii Orăştiei pot vedea în centrul istoric al municipiului Monumentul Paliei, cioplit în marmură albă de Ruşchiţa şi dăltuit de sculptorul Nicolae Adam. „Palia, aparută între anii 1581-1582, prin grija lui Şerban Coresi, este prima traducere românească a celor 5 cărţi de la începutul Vechiului Testament. Monumentul reprezintă simbolic, prin cele trei feţe, ideea tipăririi textului. Palia de la Orăştie constituie, în acelaşi timp, un brand local”, informează primăria Orăştiei. Mai multe fresce care înfăţişează scene din viaţa dacilor împodobesc zidul muzeului din Orăştie.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/