Primăria îi invită pe locuitorii municipiului Hunedoara să dea un nume noului ştrand care va fi inaugurat în următoarele zile. Investiţia în complexul turistic a fost estimată la circa două milioane de euro.
Mai sunt doar câteva zile până la deschiderea noului ştrand din Hunedoara. Administraţia locală a investit circa două milioane de euro în construcţia complexului de agrement din Hunedoara, iar la finalul lucrărilor mai are de rezolvat un detaliu. Reprezentanţii Primăriei Hunedoara susţin că încă nu i-au găsit un nume noului ştrand şi cere ajutorul localnicilor, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei. „Inaugurarea complexului de agrement va avea loc în curând. Avem nevoie de sprijnul hunedorenilor, pentru a gãsi un nume potrivit pentru acesta! Asteptãm propunerile voastre!”, a informat Primăria Hunedoara.
Reacţiile hunedorenilor nu au întârziat. Iată câteva din propuneri: Castelul Apelor Corvin, Perla alb albastru, Corvin Lagoon, Paradisul acvatic, Ştrandul Micro 7, AquArion, Viorele, Huniaqua, Edenul alb-albastru Hunedoara, Aqua land Hunedoara, Corvin Aquatic – Tăurile Cernei, Arsenie Boca Ștrand, Ştrandul şmecher, Albastrul Apelor, Cerna, Ştrandul Corvineştilor etc. Reprezentanţii Primăriei Hunedoara susţin că vor analiza propunerile şi vor lua o decize în următoarele zile.
Aproape două milioane de euro au fost investiţi în noul ştrand al Hunedoarei, a cărei construcţie a început în urmă cu un an, în incinta Stadionului Michael Klein. Recent, administraţia locală a achiziţionat şi instalaţia de produs valuri, celebra “bilă” care a stârnit dezbateri aprinse în Consiliul Local Hunedoara, pe motiv că ar fi prea scumpă. Ea a fost cumpărată de la societatea Perla Mex, din Alba Iulia, la preţul de 570.000 de lei, fără TVA (aproape 700.000 de lei, cu TVA). Ştrandul din Hunedoara este construit de Acomin în imediata apropiere a Bazinului de Înot, pe o suprafaţă de aproape 9.000 de metri pătraţi. Va avea o capacitate de circa 450 de persoane, un bazin de peste 2.100 de metri pătraţi şi un bazin pentru copii de 108 metri pătraţi, la care se adaugă terenuri de agrement.