7.7 C
Deva
duminică, martie 16, 2025

Primele măsuri luate în urma morții a sute de pești din Jiul de Vest

O mulţime de peşti morţi au fost găsiţi, în ultimele zile, în apele şi pe malurile râului Jiul de Vest, în zona Preparaţiei Coroieşti.

Peştii au fost adunaţi de angajaţi ai Apelor Române. O parte din ei au fost trimişi la un laborator din Bucureşti, împreună cu probe din apă, pentru a se stabili cauza care a dus la decesul lor, iar restul vor fi incineraţi.

„Pentru stabilirea cauzei mortalităţii piscicole de pe râul Jiul de Vest, specialiştii Apele Române Jiu au solicitat analiza toxicologică către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti pentru probele de faună piscicolă din următoarele specii: Mreană vânătă (Bambus petenyi -5 exemplare); Beldiţă (Alburnoides bipunctatus -6 exemplare); Clean (Squalius cephalus -6 exemplare)”, a informat Apele Române Jiu.

Specialiştii Serviciului Hidrotehnic Petroşani au confirmat în 9 august 2021, mortalitatea piscicolă din cursul râului Jiul de Vest, între localităţile Aninoasa şi Vulcani, dar nu au găsit sursa de poluare.

„În cursul aceleaşi zile o echipă de specialişti din cadrul A.B.A Jiu Craiova, împreună cu o unitate mobilă de laborator s-a deplasat pe cursul de apa Jiul de Vest, zona Livezeni-Coroieşti,  pentru a  preleva probe de apă şi peşte în vederea analizelor. Totodată, echipele formate ( inspectori, laboranţi, ingineri şi biologi) împreună cu reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Deva s-au deplasat în zona afectată pentru a depista sursa de poluare, având în vedere că  pe suprafaţa apei se putea observa o spumă de culoare galben-maronie şi o cantitate însemnată de peşti morţi ( circa 30 de kilograme). În urma analizelor iniţiale la proba de apă s-a constatat că nu au fost înregistrate depăşiri ale indicatorilor analizaţi”, a informat Apele Române Jiu.

Între timp, au fost luate măsuri şi în privinţa debitului râului Jiu. „Colegii din cadrul Sistemului Hidrotehnic Independent  Petroşani au efectuat manevre cu vanele de la golirea de fund de la Barajul Valea de Peşti. Aceste operaţiuni se execută pentru a suplimenta debitul de apă pe râul Jiul de Vest şi a mări diluţia apei (diluţia reprezintă fenomenul prin care concentraţiile de substanşe din apele uzate sunt reduse) în vederea stopării distrugerii ihtiofaunei în zona aval Preparaţie Coroieşti. Specificăm faptul că zilele trecute s-a constatat o cantitate mare de peşte mort pe Jiul de Vest, în zona mai sus menţionată”, au informat reprezentanţii Apele Române Jiu.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/