Constantin Bursan, unul dintre cele mai cunoscute personalităţi care şi-au legat numele de istoria din ultimul secol a Hunedoarei, a fost comemorat sâmbătă, de Săbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. S-au împlinit 128 de ani de la naşterea sa şi 54 de ani de la moartea sa. Zeci de oameni au participat la slujba din faţa statuii fostului deputat liberal al Hunedoarei anilor 1930. Constantin Bursan a fost primul cetăţean de onoare al Hunedorei interbelice, titlu pe care l-a primit în anul 1937, pentru sprijinul pe care l-a acordat pentru ridicarea palatului administrativ din Hunedoara şi a catedralei din Centrul vechi. Constantin Bursan a rămas în istorie ca un personaj controversat. Potrivit mai multor istorici Constantin Bursan a fost spion şi agent al serviciilor secrete britanice şi naziste, sub numele conspirativ „Doctor Ecko” sau „Doctor Bruno”. Deputatul liberal a avut un destin tragic. O dată cu instaurarea regimului comunist din 1946, Constantin Bursan a fost trecut imediat în rândul inamicilor statului. A fost deposedat de averea impresionată pe care o deţinea, iar în octombrie 1950 a fost arestat şi trimis în beciurile Securităţii. După o anchetă îndelungată, fostul deputat liberal de Hunedoara a fost condamnat, doi ani mai târziu, la 25 de ani de temniţă grea pentru complicitate la crimă de înaltă trădare. În 1962, Constantin Bursan a murit în închisoarea din Jilava, la vârsta de 74 de ani, după 12 ani de chinuri, iar trupul său nu a mai fost predat familiei pentru a fi înhumat.




