Problemele artezienelor pompoase: Fântâna din centrul Devei, de la spectacol de apă și muzică la lac verde și abandonat

  • Fântânile arteziene din multe orașe din România au devenit, în timp, mai degrabă surse de probleme decât de încântare. Costurile ridicate de întreținere, frecventele defecțiuni tehnice, risipa de apă, curățenia precară, vandalismul și scăldatul neautorizat vara au generat nemulțumiri în rândul locuitorilor. În unele cazuri, reparațiile au costat sute de mii de euro din bugetele locale, fără rezultate durabile. Alte fântâni, precum cea din Deva, au fost pur și simplu lăsate în paragină.

Fântâna arteziană din centrul municipiului Deva, inaugurată în 2012, ocupă o suprafață de 400 de metri pătrați și a fost gândită ca punct de atracție în cadrul unui amplu proiect de modernizare a Pieței Victoria, finanțat din fonduri europene, în valoare de peste 2,5 milioane de euro. Autoritățile promiteau spectacole muzicale cu jocuri de apă care ajungeau la înălțimi de peste opt metri. În primii ani, arteziana a devenit una dintre atracțiile verii în oraș.

Entuziasmul s-a stins cu timpul. În anii următori, fântâna a fost oprită frecvent pentru reparații, iar în 2025 nu a mai fost pornită deloc. Astăzi, ea seamănă mai mult cu un lac artificial, cu apă verzuie și băltoace formate peste duzele și instalațiile nefuncționale. Unii localnici glumesc amar, spunând că nu va mai dura mult până vor apărea broaștele, amintind de vremurile în care fântâna era încă funcțională.

Nemulțumirea în rândul devenilor este vizibilă. Unul dintre ei afirmă că „prețul pe care îl plătesc cetățenii care votează îmbrățișările, pupăturile și glumele politicienilor, în locul muncii serioase și al proiectelor cu adevărat utile, este mereu unul dureros”.

Potrivit administrației locale, cheltuielile necesare pentru reparații și repornirea fântânii depășesc 200.000 de euro. „Au fost foarte multe discuții legate de starea fântânii. Nu s-au făcut lucrări de mentenanță, nici la partea de instalații, nici la gresia de pe pereți. Am constatat și degradarea hidroizolației, iar instalațiile existente sunt învechite. Devizul pentru reparații trece de 200.000 de euro”, explica, recent, primarul Devei, Lucian Rus, după o ședință de Consiliu Local.

Unii cetățeni au cerut reconfigurarea totală a artezienei, considerând-o supradimensionată, costisitoare și neadaptată spațiului. Totuși, primarul a declarat că fântâna nu va fi desființată, fiind considerată un simbol al municipiului.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente