Procesul pentru conflict de interese al preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a fost suspendat. Cauza se va relua după judecarea apelului declarat după refuzarea de către instanţă a unei cereri de intervenţie.
Mircea Ioan Moloţ este cel care a deschis acest proces, în care Agenţia Naţională de Integritate este chemată la bară, după ce a stabilit, în 2013, că Mircea Moloţ s-a aflat în conflict de interese. La termenul din luna decembrie, magistraţii de la Curtea de Apel Timişoara, care judecă această cauză, au respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de o terţă persoană, însă soluţia a fost atacată cu apel atât de persoana respectivă, cât şi de Mircea Moloţ. Acesta este, practic, motivul pentru care procesul pe fond a fost suspendat până la soluţionarea apelului, conform Codului de Procedură Civilă.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate „„Moloţ Ioan Mircea a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, a participat la deliberarea şi adoptarea mai multor hotărâri ale Consiliului Judeţean Hunedoara, prin care a fost încheiat un acord de asociere între Consiliul Judeţean şi Crucea Roşie – Filiala Hunedoara, unde acesta a deţinut calitatea de preşedinte în perioada 5 martie 2011 – 26 octombrie 2012. Crucea Roşie – Filiala Hunedoara a primit de la Consiliul Judeţean, în baza acordului de asociere, suma totală de 194.500 de lei”. Moloţ a atacat decizia ANI, iar procesul se află pe rolul Curţii de Apel Timişoara.