Primăria a alocat un buget de 300.000 de lei pentru organizarea festivalului Zilele Hunedoarei. A fost stabilit programul evenimentelor din perioada 16 – 22 iulie.
Festivalul începe cu Ziua porților deschise la Complexul de Agrement Corvina, din 16 iulie. Marți, 17 iulie, va fi Ziua porților deschise la Grădina Zoologică și „West Bartending Challenge” la Castelul Corvinilor. Miercuri, la Castelul Corvinilor are lor spectacolul muzical istoric „Principele”, programat în cadrul festivalului de operă și muzică clasică „Hunedoara lirică”. Joi va fi Ziua porților deschise la: Castelul Corvinilor, Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie, Casa Breslelor și un spectacol de muzică și dans Coreea de Sud – Busan BukGu, la Castelul Corvinilor.
Vineri va avea loc Parada Portului hunedorean, la care participă ansambluri de muzică și dansuri pădurenești din județul Hunedoara. Alaiul va urma traseul Stadionul „Michael Klein” – Bulevardul Dacia – Bulevardul Republicii – Bulevardul Libertății – Centrul Vechi. Tot vineri are loc „Gala de Excelență – Hunedoreni de succes, în Centrul Vechi, precum și un spectacol folcloric. Seara se va încheia cu recitalul Loredanei.
Sâmbătă, 21 Iulie, pe scena din Centrul Vechi vor urca trupa de balet „Piruet”, trupa de dans sportiv „Caffe Latino” Hunedoara, Clubul Copiilor Hunedoara, trupa de balet „Frumoșii balerini”, Fanfara „Hațegana”, grupul de dans „La Fiesta”, Aleen – M.A&Beto.MC, trupa Strada Mare, iar seara se va încheia cu concertul artistului Smiley.
Duminică, vor susține spectacole Ansamblul de dansuri „Barbunco Romano”, „Shine Dance”, N.G.U., La fiesta, Got-x, va fi o demonstrație de karate Champions Club Karate, iar Andra va fi invitata specială a serii. Un foc de artificii va încheia, duminică seara, Zilele Hunedoarei.