Polițiștii au răspuns în luna octtombrie la peste 1.000 de sesizări venite de la locuitorii din județul Hunedoara.
Comanda Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara a fost preluată de comisarul şef Ovidiu Gabriel Bîrlea, care îl înlocuiește, de la 1 octombrie, pe Liviu Gabriel Dumitru. Noul comandant al IPJ Huendoara a prezentat, miercuri, un bilanț al activităților desfășurate de polițiști în octombrie, ultima lună în care inspectoratul a fost condus de Liviu Dumitru.
În cursul lunii octombrie 2017, poliţiştii hunedoreni au fost solicitaţi de populaţie să intervină în peste 1.000 de cazuri, ca urmare a apelării numărului unic de urgenţă 112, a informat IPJ Hunedoara. De asemenea, au avut loc peste 190 de razii şi acţiuni cu efective mărite şi peste 500 de controale. „Ca urmare a acestor activităţi, poliţiştii hunedoreni din cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică au aplicat peste 750 de sancţiuni contravenţionale în baza Legii nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 19 sancţiuni contravenţionale în baza Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Acțiunile poliţiştilor au condus la o scădere a infracțiunilor stradale sesizate în luna octombrie 2017 cu 32,4%, faţă de luna octombrie a anului trecut, susțin reprezentanții IPJ Hunedoara.




