Procesul stimulentelor financiare solicitate de mai mulţi angajaţi ai Serviciului Impozite şi Taxe Locale Petroşani o ia de la capăt. Sunt câteva zeci de mii de lei pe care fiecare dintre funcţionari le revendică în sala de judecată.
Reprezentanţii Serviciului Impozite şi Taxe Locale fac parte din Sindicatul Forţa Legii, iar procesul s-a desfăşurat în judeţul Dolj. La Tribunal, acţiunea le-a fost respinsă, dar în recurs magistraţii au dispus casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Disensiunile au fost făcute publice anul trecut, când, nemulţumiţi de fondul de stimulente constituit de Primăria Municipiului Petroşani, o parte a funcţionarilor publici, membri ai sindicatului „Forţa legii”, au cerut municipalităţii abrogarea Hotărârii de Consiliu Local prin care a fost stabilit cuantumul stimulentelor şi aprobarea uneia noi. – Continuare in Informatia Vaii Jiului




