7.7 C
Deva
luni, mai 19, 2025

Rata de promovare a Bacalaureatului în județul Hunedoara este de 66,53 la sută, după soluționarea contestațiilor

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) au fost afișate astăzi, 9 iulie, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro .

„În urma soluționării celor 998 de contestații depuse de absolvenții din județul Hunedoara, a fost înregistrată următoarea situație: pentru 639 dintre contestațiile depuse, notele inițiale au fost modificate în sens crescător. În cazul a 300 de contestații, notele s-au modificat în sens descrescător, iar 59 de note inițiale pentru care s-au depus contestații au rămas nemodificate în urma reevaluării.

47 de candidați declarați inițial respinși, au fost declarați reușiți după soluționarea contestațiilor”, a informat Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.

Rata de promovare înregistrată după soluționarea contestațiilor, este 66,53% (în creștere cu 1,92%, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale: 64,61%, respectiv, în creștere cu 6,15% față de sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 60,38%).

„Din totalul celor 2.447 de candidați prezenți (2.085 – promoția curentă și 362 – promoțiile anterioare) au promovat 1.628 de candidați: 1.543 de candidați aparțin promoției 2021, iar 85 provin din promoțiile anterioare. Numărul mediilor de 10 a crescut la 5 (de la 4 înainte de contestații). Candidatul care a obținut media 10 în urma reevaluării lucrărilor este absolvent al Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg”, a informat IȘJ Hunedoara.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10, după soluționarea contestațiilor, este următoarea:

• 39 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;

• un candidat a obținut nota 10 la proba de Limba și literatura germană maternă;

• 34 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 18, față de 17 inițial / Istorie – 16)

• 56 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării (față de 52 inițial).

A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie).

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/