-1.4 C
Deva
marți, martie 18, 2025

Realitatea de pe Cerna. Afacerile „de succes” ale Primăriei Hunedoara

Barul din parcul cedat de primărie pentru câteva băncuţe se modernizează

schiau

Localul „Park Place”, una din afacerile private „de succes”  făcute pe seama Primăriei Hunedoara, a intrat în modernizare. Barul a fost demolat şi va fi înlocuit de o berărie modernă, cu terasă. Mulţi hunedoreni contestă, şi în prezent, însă, modul în care fostul primar din Hunedoara a oferit pe tavă parcul şi terenul localului unui investitor privat.

Un businesss de-al lui Schiau

Terasa Park Place a fost în ultimii ani unul dintre cele mai populare localuri din Hunedoara, însă timpul a dus la degradarea ei. A început demolarea barului din parcul central al Hunedoarei, iar în următoarele luni, potrivit planurilor depuse la primărie, în parcul central va fi construită o berărie. La fel ca în cazul Parcului Corvin, pe care primăria l-a cedat unei firme private în anul 2005, fără să îi impună aproape nicio obligaţie, în urmă cu zece ani şi parcul central al Hunedoarei a fost dat în grija unui investitor privat, Ovidiu Crişan, printr-un contract de asociere considerat controversat de adversarii politici ai fostului primar din perioada 2004 – 2008, Nicolae Schiau.

Nicolae Schiau a fost mandatat să semneze contractul din partea primăriei, iar potrivit asocierii, firma T&O, administrată de consilierul local Ovidiu Crişan, avea dreptul să construiască localul, dar trebuia să întreţină parcul şi să îl doteze cu băncuţe şi balansoare, fără alte obligaţii.

Băncuţe şi măsuţe pentru parcul de 14.000 de metri pătraţi

Contractul de asociere, cu o valabilitate de 49 de ani, prevedea următoarele: „S.C. T&O Prodcom S.R.L. Hunedoara contribuie la asociaţie cu: toate bunurile şi serviciile necesare amenajării, pe terenul care face obiectul prezentului contract, a unei zone de agrement şi recreere pentru locuitorii municipiului Hunedoara, constând, cel puţin, în amplasarea a 20 de mese pentru şah, table, joc de cărţi, realizarea unui loc de joacă pentru copii cu toate dotările necesare, expoziţie permanentă de sculptură, realizată în colaborare cu artişti plastici, 20 băncuţe pentru odihnă, 10 balansoare cu acoperiş de policarbonat, amenajarea fântânilor arteziene existente, plantaţii de pomi, iluminarea spaţiului după o estetică deosebită.

După realizarea amenajării, S.C. T&O Prodcom S.R.L. Hunedoara va asigura dotarea, gestionarea şi exploatarea ei, cu grija unui bun proprietar. Municipiul Hunedoara prin Consiliul Local contribuie cu un aport în naturã, constând în dreptul de posesie şi folosinţă asupra terenului în suprafaţã de 13.965,136 metri pătraţi, situat în municipiul Hunedoara, delimitat de strada 22 Decembrie, Bulevardul Dacia, Bulevardul Corvin, rămânând proprietarul terenului adus în asociere. Terenul va fi pus la dispoziţia asociatului”, se arată în contractul semnat în 2005. (Daniel Guţă)

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/