Recidivistul care a violat o taximetristă a fost capturat.
Petru Bălățan a fost căutat de duminică dimineața, de Poliţie, fiind anchetat pentru violarea, lovirea și sechestrarea unei şoferiţe de taxi. A fost capturat de polițiști luni, în cartierul Micro 6 al municipiului Hunedoara.
Bărbatul de 41 de ani, din Hunedoara a săvârșit violul, duminică, în jurul orei 1:00, pe un teren de la marginea municipiului, după ce îi ceruse femeii să îl transporte în zonă. „Ajunşi la destinaţie, bărbatul a lovit-o şi a ameninţat-o, cerându-i să îl transporte pe un câmp, în afară localităţii, unde, sub ameninţare, a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta. Pe numele bărbatului a fost emis mandat de aducere, iar poliţiştii desfăşoară activităţi în vederea depistării şi a tragerii la răspundere penală a acestuia”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Înainte ca Poliţia să dea un comunicat oficial cu privire la suspect, poza acestuia a fost publicată de apropiaţii victimei pe paginile de socializare, în speranţa că oamenii pot da detalii care să ducă la prinderea acestuia. Un apropiat al femeii a oferit chiar o recompensă de 300 de euro pentru informaţii despre Petru Băţălan.
A stat mai mult în pușcărie
Ancheta a scos la iveală faptul că Bălățan este recidivist, iar în luna octombrie a anului 2017 a fost eliberat condiționat din închisoare. Petru Băţălan a mai fost condamnat în 2004 pentru viol şi tâlhărie, la şapte ani de închisoare, şi a fost eliberat în februarie 2008. Două luni mai târziu a fost din nou arestat pentru viol. A fost eliberat în 2012, însă la scurt timp a comis o nouă infracţiune. În 6 mai 2012, a violat o femeie din localitatea Huta Certeze, judeţul Satu Mare. A intrat în gospodăria femeii, văzând-o singură, a lovit-o cu un par și a abuzat-o sexual.
„Inculpatul a profitat de neatenţia femeii şi a deschis poarta de acces ce era încuiată cu un zăvor pătrunzând fără drept în curtea locuinţei. Văzând că partea vătămată se află în curte, i-a cerut acesteia o felie de pâine spunându-i că îi este foame. În timp ce victima se pregătea să taie o felie de pâine, într-o anexă a locuinţei , inculpatul s-a repezit asupra ei şi după ce i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi cu un par din lemn pentru a o imobiliza a întreţinut un raport sexual prin constrângere cu ea. După comiterea faptei, inculpatul a abandonat victima şi s-a deplasat pe jos până la domiciliul patronului său, căruia i-a relatat cele întâmplate. Acesta a apelat la serviciul de urgenţă 112 iar la scurt timp, inculpatul a fost reţinut de un echipaj al poliţiei”, se arată în dosar.
După ispășirea condamnării de cinci ani de închisoare, Bălățan a fost pus în libertate, însă în 22 februarie a mai încercat să violeze o femeie, chiar în spitalul din Hunedoara. „Persoana vătămată le-a declarat poliţiştilor că, în timp ce se afla în vestiarul unităţii, bărbatul a împins-o, moment în care aceasta s-a lovit în zona spatelui. Femeia a primit îngrijiri medicale de specialitate, dar nu a necesitat internare”, informa Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Procurorii au decis, ulterior, cercetarea lui penală, sub măsura controlului judiciar.


