Au luptat cu arma în mână acolo unde Ţara a avut nevoie de ei, au fost răniţi, iar acum, în amurgul vieţii, a venit şi rândul lor. Împovăraţi de bătrâneţe şi suferinţă şi umiliţi de un sistem care nu reuşească să găsească decât o mână de bănuţi pentru cei care şi-au riscat viaţa pe front, veteranii de război din Valea Jiului au primit, joi, titlul de “Cetăţean de Onoare al judeţului Hunedoara” şi câte un premiu în bani.
Moment emoţionant joi, în Sala de Marmură a Primăriei Petroşani, unde câteva zeci de veterani de război din Valea Jiului şi Băniţa au primit diplomele de “Cetăţean de Onoare” al municipiului Petroşani şi un premiu de 200 de lei, înmânate de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ. În total, în Valea Jiului sunt 52 de veterani, însă o parte a fost reprezentată de copiii eroilor noştri, iar alţii nu au putut veni deloc şi nici nu au avut pe cine trimite să le ridice premiul. Mircea Moloţ recunoaşte că acest gest ar fi trebuit să vină mai devreme, în urmă cu 10 ani când a preluat preşedinţia CJ Hunedoara şi când, cu siguranţă în judeţul Hunedoara erau în viaţă mai mulţi decât cei 800 de veterani de acum. “Îmi pare rău că nu l-am făcut în urmă cu 10 ani şi apoi să-i sărbătorim în fiecare an, pentru că aceşti oameni merită respectul nostru şi măcar atât putem să facem pentru ei, noi, autorităţile publice, să ne întâlnim cu ei, să stăm de vorbă…. Datorită lor şi celor care au luptat în celelalte războaie, noi astăzi vorbim româneşte şi suntem în graniţele în care România este de mult timp”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara. Acesta s-a declarat emoţionat de întâlnirea cu veteranii de război, cărora le-a înmânat diplomele cu ochii în lacrimi. “Nu cred că pot să exprim în cuvinte ceea ce am simţit. Mi-au dat lacrimile. Este un sentiment pe care îl trăieşti doar când îi strângi mâna şi de apropii de faţa dânsului să-I spui “La mulţi ani!”. Te gândeşti că aceşti oameni, în vremuri de restrişte şi jale, au întruntat călduri, ploi, viscol, zăpezi, fără niciun interes, cum se întâmplă astăzi”, a mai spus preşedintele CJ Hunedoara.
De asemenea, primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, care a găzduit emoţionantul moment, le-a mulţumit celor 
care şi-au riscat viaţa pentru a apăra graniţele ţării. “Acest gest simbolic nu face altceva decât să arate recunoştinţa pe care noi, generaţiile de astăzi trebuie să o avem faţă de dumneavoastră şi faţă de toţi cei care au făcut posibil ca România să existe astăzi în această formă şi au făcut acest lucru inclusiv prin sacrificiul suprem”, le-a spus Iacob – Ridzi veteranilor.
Suflete vii în trupuri măcinate de suferinţă
Bucuroşi şi emoţionaţi deopotrivă că meritele lor sunt recunoscute, veteranii de război din Valea Jiului au uitat pentru câteva momente de anii şi suferinţele care le toarnă parcă plumb în picioare şi care le macină trupurile. Au uitat, poate, şi că statul român le „recompensează” rănile căpătate pe fronturile unde au luptat cu fix 250 de lei, cât este pensia de veteran. Oricum, nu se plâng niciodată şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că, la peste 90 de ani cât au cei mai mulţi, încă sunt în viaţă. Cornel Pârv are 94 de ani. A venit la Primăria Petroşani îmbrăcat în straie populare. Pentru el, ca şi pentru ceilalţi veterani, astăzi este sărbătoare. Deşi abia mai merge, nu se plânge. Singura grijă este dacă stă bine tricolorul, pe care şi l-a pus după gât. Nu mai vede bine şi tare i-ar părea rău să nu fi aşezat cum trebuie drapelul României, la care ţine atât de mult. În mână ţine un buchet de flori, din plastic, probabil cam de o vârstă cu el, pe care ar vrea să le ofere, cu drag, preşedintele CJ Hunedoara, emoţionat de gestul acestuia. Vistian Balcan are tot 94 de ani. A luptat în Caucaz, unde a fost rănit. Nu a mai putut rămâne pe front şi s-a întors în ţară, dar a rămas alături de fraţii lui de eroism. Pentru sacrificiul său, statul român îl 
recompensează cu 250 de lei. Are însă pensia pentru limită de vârstă, căci a lucrat o viaţă întreagă, şi nici prin capo nu-i trece să se plângă. Mai greu este cu bătrâneţea, după cum ne spune Dumitru Alionesc: „Nu viaţa e grea, picioarele sunt grele”. A luptat pe frontul de Apus, pe cel de Răsărit, iar la 93 de ani nu se dă bătut. Iar pentru Dumitru Văduva, care a fost la Radna, Păuliş sau Sâmbăta, la Şcoala Militară, cea mai apăsătoare este singurătatea. Are 89 de ani şi a avut doi fii. Unul a murit de tânăr, iar cel de-al doilea, care are şi el 60 de ani, e la sute de kilometri depărtare.
Sunt poveşti de viaţă uimitoare, pe care bravii noştri eroi le istorisesc cu inima deschisă. Păcat că prea puţini se mai apleacă asupra „istoriei vii”, care se stinge puţin câte puţin, cu fiecare zi care trece.
