Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit un nou termen de judecată, pentru data de 1 1septembrie, în cazul recursului formulat de ex-primarul Devei, Mircia Muntean.
La termenul de luni, instanţa a luat act „de retragerea recursului declarat de inculpatul Moraru Cornel împotriva sentinţei penale nr.703 din 17 iulie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală”. De asemenea, a dispus obligarea lui Cornel Moraru – care este inculpat în acelaşi dosar cu Mircia Muntean – la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu. Chiar dacă Moraru şi-a retras recursul, procesul continuă, iar în 11 septembrie este programat un nou termen de judecată.
Sentinţă
Reamintim că, la mijlocul lunii iulie, deputatul Mircia Muntean a fost condamnat, tot de judecătorii de la ICCJ, la patru ani de închisoare cu suspendare. El este acuzat că, în perioada în care a fost primar al muncipiului Deva, ar fi încheiat tranzacţii nelegale de terenuri cu Iosif Man, acuzat de traficarea a peste 200 de maşini furate. În acelaşi dosar, instanţa i-a condamnat pe Iosif Claudiu Man la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare şi pe Ovidiu Horaţiu Boldor la doi ani de închisoare cu executare. De asemenea, Cornel Moraru a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pedeapsă care a fost contopită cu o alta de trei ani de închisoare, primită într-un alt dosar. Instanţa a constatat că în cazul lui Moraru a fost executată integral pedeapsa de trei ani de închisoare. În cazul lui Iosif Man, instanţa a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia. Totodată, judecătorii au admis în parte acţiunea civilă formulată de Ministerul de Finanţe şi i-a obligat, în solidar, pe Mircia Muntean şi pe Iosif Claudiu Man, în calitate de moştenitor al lui Iosif Man, la plata sumei de 333.743 de dolari sau echivalentul în lei, la care se adaugă dobânda calculată de la 25 martie 1999 până la plata integrală a sumei stabilite ca prejudiciu.
De asemenea, au fost anulate trei titluri de proprietate şi trei procese verbale de punere în posesie a câte o mie de metri pătraţi de teren, în zona Bejan, emise pe numele lui Iosif Man, Aurel Pop şi Carol Panduru. Judecătorii au mai anulat tranzacţia din 25 martie 1999 încheiată între Primăria municipiului Deva, Comisia Judeţeană şi Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18/1991, Iosif Man, Aurel Pop şi Carol Panduru, un contract de vânzare-cumpărare încheiat în 12 mai 1999 între Iosif Man şi Shell România SRL, precum şi autorizaţia de construcţie din 23 august 1998.
Un proces de durată
Mircia Muntean a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2004, fiind acuzat de abuz în serviciu privind tranzacţii nelegale de terenuri. Muntean a fost primar al municipiului Deva din 1996 până în 2012, când a câştigat un mandat de deputat în Hunedoara, fiind candidat din partea fostei ARD.
Decizia instanţei supreme a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători.