Județul Hunedoara a fost destul de bine reprezentat în executivele bolșevice, şi mai apoi comuniste, care au condus țara până în decembrie 1989
Astăzi se împlinesc 69 de ani de la instalarea primului guvern comunist în România. Printre cei care au condus ţara în noua orânduire au fost și câțiva hunedoreni.
“Baronul roșu”
Primul premier comunist al României a fost dr. Petru Groza, care mai era numit și “Baronul roșu”. Om educat, de formație burgheză, Petru Groza s-a născut la Băcia, pe 7 decembrie 1884, tatăl său fiind preot. Cu studii finalizate peste hotare, fiind doctor în științe juridice, Petru Groza devine membru al Partidului Național Român, condus de Iuliu Maniu, fiind ales deputat din partea acestei formațiuni politice. Apoi trece în Partidul Poporului, condus de Alexandru Averescu, fiind, între 1921 și 1927, ministru fără portofoliu, în două rânduri, dar și ministru al Lucrărilor Publice. În 1933 formează Frontul Plugarilor, această formațiune fiind sub aripa protectoare al Partidului Comunist Român. În 20 iunie 1944, Groza a susținut formarea Blocului Național Democratic, compus din Partidul Național Țărănesc, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat și Partidul Comunist. Dr. Petru Groza ajunge, din nou, în Guvernul Constantin Sănătescu, în octombrie 1944, ca vicepremier, funcție pe care o va păstra și în următorul executiv, condus de Nicolae Rădescu. La 2 martie 1945, la presiunile Moscovei și pe fondul unor vremuri extrem de tulburi, Regele Mihai I îl însărcinează pe Petru Groza să formeze un nou guvern, care își va intra în atribuțiuni patru zile mai târziu. A urmat, apoi, simulacrul de alegeri din noiembrie 1946, trecerea țării sub control sovietic și eliminarea partidelor istorice, cu Groza ca premier. Acesta a avut un rol primordial și în abdicarea Regelui Mihai, pe 30 decembrie 1947, zi în care a fost proclamată Republica Populară Română. Petru Groza a fost prim ministru al României până pe 2 iunie 1952, după care a fost numit președinte al prezidiului Marii Adunări Naționale, funcție asimilată cu cea de șef al statului, post pe care a stat până la data decesului, la 7 ianuarie 1958. Pe vremea Guvernelor Groza s-a naționalizat industria, s-au pus bazele planurilor cincinale ori s-au înființat Gospodăriile Agricole Colective sau de Stat. Petru Groza, care, deși a fost premier în primul guvern bolşevic, nu a fost membru al Partidului Comunist
Țăranul din fruntea agriculturii
Alături de Petru Groza, în cele trei guverne conduse de acesta, s-a mai aflat un hunedorean, Romulus Zăroni, originar din satul Nădăștia de Sus, care aparține acum de orașul Călan. Zăroni, apropiat de Groza, a fost numit, cu sprijunul acestuia, secretar de stat în Guvernul Rădescu, iar, mai apoi, între 6 martie 1945-30 noiembrie 1946, a fost ministru al Agriculturii, deși avea doar studii medii. Abia după ce a fost numit ministru, Romulus Zăroni a făcut facultatea de profil, la fără frecvență. De asemenea, Zăroni a fost și ministru al Cooperației. Pe seama lui Zăroni, totuși, un simplu țăran, pentru care Bucureștiul, cu rafinamentele sale, însemna prea mult, au circulat o sumedenie de bancuri, din cauza gafelor monumentale care le făcea. Ca o culme a ironiei, Zăroni, perceput ca un chiabur în epoca sa, fără a avea de suferit din această cauză, a fost afectat de etatizarea agriculturii, prima sa nevastă refuzând să intre cu pământurile “la colectivă”, lucru ce a dus la divorț. Romulus Zăroni a murit de tânăr, la 56 de ani, în 1962, fiind înmormântat în cimitirul Ghencea din Capitală.
Demis de greva minerilor
De o cu totul altă factură profesională a fost Bujor Almășan, născut la Deva, în 1924. Acesta a fost inginer miner și cadru didactic universitar, având și numeroase lucrări de specialitate publicate, definitivându-și studiile în fosta URSS, țară unde și-a obținut și doctoratul. Activist comunist încă din tinerețe, Bujor Almășan a fost ministru al minelor în cinci guverne conduse de Ion Gheorghe Maurer și în două executive care l-au avut în frunte pe Manea Mănescu, între 21 martie 1961 și 26 ianuarie 1977, deci aproape 16 ani. Ministeriatele lui Bujor Almășan au fost marcate de două evenimente, unul dintre acestea fiind o adevărată tragedie. La 30 octombrie 1971, în timpul celui de-al cincilea Guvern Maurer, pe când Almășan era în fruntea Ministerului Minelor, Petrolului și Geologiei, la ora 5 dimineață, s-a rupt digul iazului de decantare de la Certeju de Sus ucigând peste 100 de oameni. Cel de-al doilea eveniment care a marcat cariera politică a lui Almășan s-a întâmplat după ce acesta nu mai era ministru, dar conducerea de partid l-a considerat răspunzător. Astfel, în urma grevei minerilor din august 1977, Bujor Almășan, care nu mai era ministru din 26 ianuarie același an, a primit un vot de blam în Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român din luna octombrie. Atunci i-au fost imputate lui Bujor Almășan, care îndeplinea, la momentul respectiv, funcția de secretar de stat în Ministerul Comerțului Exterior , “grave lipsuri și neajunsuri manifestate în calitatea de ministru al minelor”. Bujor Almășan a mai activat la Comerț Exterior până în februarie 1978, dispărând apoi din prima linie a funcțiilor de partid. A încetat din viață două decenii mai târziu, la București.
Nouă ani în fruntea Miliției
Un alt ministru hunedorean, de numele căruia, pe perioada când s-a aflat în fruntea Internelor, este George Homoștean. Acesta, născut la Deva, pe 19 iunie, 1923, a fost în fruntea Ministerului Afacerilor Interne în cinci guverne, conduse de Ilie Verdeț și Constantin Dăscălescu, între 5 septembrie 1978 și 5 octombrie 1987, deci exact nouă ani și o lună. În mandatele sale s-au petrecut mai multe evenimente, ascunse atunci publicului larg. Una dintre ele este cea cunoscută ca “Operațiunea Autobuzul”. Într-o biografie a miniștrilor de Interne ai României, despre Homoștean se precizează următoarele: “A avut loc un eveniment (în 1981, n.red), care a fost calificat ca fiind act terorist după standardele internaţionale. Trei indivizi, cu vârste între 23 şi 32 de ani, au sustras, în noaptea de 22/23 august (fosta zi națională a României, n.red), de la un post de miliţie din judeţul Hunedoara (cel din comuna Pui, n.red.), două puşti-mitralieră şi un pistol, au deturnat un autobuz cu navetişti, obligându-i să se îndrepte spre Timişoara, cu intenţia de a părăsi România. Operaţiunea «Autobuzul», cum a fost cunoscută acţiunea miliţiei şi trupelor de securitate locale, a avut ca rezultat împuşcarea celor trei «terorişti» şi a câtorva din pasagerii autobuzului. Raportat ca un succes al Ministerului de Interne, în realitate evenimentul a scos în evidenţă reale deficienţe în tehnica de negociere a comandanţilor”. În acest caz, după Revoluție, George Homoștean a fost condamnat la 14 ani de închisoare, pentru instigare la omor deosebit de grav, în 2002, dar a fost grațiat de președintele de atunci al României, Ion Iliescu. Un alt caz celebru din vremea când George Homoștean era ministru este cel al avionului care a ajuns în Austria, mediatizat în epocă la posturile de radio Europa Liberă și Vocea Americii. În biografia prezentată de Ministerul de Interne se arată: “Un eveniment «terorist» a fost părăsirea României de către un grup de 20 persoane (3 iulie 1980), cu un avion AN-2 de pe un aeroport de lângă Arad. Alertarea forţelor de apărare antiaeriană a fost tardivă, avionul, condus de pilotul Vasile Popescu şi grupul format din rude apropiate din Banat (unii chiar membri de partid), a ajuns în Austria, unde a cerut azil politic guvernului austriac, care s-a şi grăbit să îl acorde, anunţându-se totodată că avionul va fi predat autorităţilor române”. De asemenea, numele lui George Homoștean mai este amintit și în cazul dizidentului anticomunist Gheorghe Ursu, mort în condiții suspecte în 1985, alături de cel al șefului Securității, Iulian Vlad, și al ministrului de Externe, Ștefan Andrei, după cum declara, în presa centrală, fiul victimei. De profesie fasonator, George Homoștean a luptat în al Doilea Război Mondial, unde a și fost rănit, după conflagrație fiind sergent major la un post de jandarmi din județul Sălaj. Odată cu înscrierea în Partidul Comunist, cariera lui George Homoștean a fost una ascendentă, până la cea de ministru. Mai mult, Homoștean a fost decorat, ca sublocotenent în retragere, de președintele actual al României, Traian Băsescu, cu Ordinul Național Virtutea Militară în Grad de Cavaler, în aprilie 2010. Ulterior, după trei luni, distincția a fost retrasă de șeful statului. În vârstă de peste 90 de ani, George Homoștean, al cărui nume apare și în cunoscutul raport de condamnare a comunismului a lui Vladimir Tismăneanu, poate fi văzut, destul de des, plimbându-se pe străzile Devei.
