Se împlinesc 141 de ani de la dispariția lui Avram Iancu. Cel numit Crăișorul și-a ales singur locul în care să fie înmormântat.
În primăvara anului 1872, Avram Iancu a fost bolnav, o răceală sau, poate, o gripă l-au făcut să stea internat o vreme în spitalul din Baia de Criș. De Paști a fost la Țebea. Atunci, el a participat la o nedee, alături de mai multe familii din zonă. Era bolnav și slăbit, a avut o problemă pulmonară netratată. De altfel, în ultima parte a vieții, el a umblat mult pe jos, se adăpostea pe unde putea. De multe ori a ajuns la preoți, îi cunoștea aproape pe toți. Preotul paroh al bisericii din Țebea spune că Avram Iancu își simțea sfârșitul aproape. “Eu va povestesc o istorioară, așa cum a fost relatată de martori. Avram Iancu a fost invitat să stea să mănânce un colac și să bea un pahar cu vin. Crăișorul s-ar fi retras și, la un moment dat, a revenit în cimitir, unde, după ce s-a tot plimbat, a vărsat o cupă cu vin și a spus că vrea să fie înmormântat acolo, la umbra gorunului lui Horea”.
Documentele spun că spre sfârșitul lunii august 1872, Avram Iancu a dorit să ajungă la un preot, Toma Faur, din Valea Bradului, unde urma să stea câteva zile. Apoi s-a întors la Baia de Criș, unde își găsește sfârșitul, pe prispa casei lui Ioan Stupina, un brutar din localitate. Se spune că asupra lui s-au găsit o jalbă unsă și mototolită, ce îi era adresată împăratului Franz Joseph, un fluier din lemn de cireș și o naframă zdrențuită. Era 10 septembrie 1872. Trupul neînsuflețit al lui Avram Iancu a fost depus pe catafalc, în casa lui Ioan Simionașiu, asesor la sedria orfanală din Comitatul Zarand, acolo unde populația preponderent românească a decis să îl îngroape cu funeralii naționale. Au fost trase clopotele în întreg Zarandul pentru ca lumea să afle trista veste.
Niculae Stoica, un economist din Brad care a strâns peste 100 de cărți despre Avram Iancu, povestește că la funeraliile Crăișorului s-a adunat lumea puhoi:
“Au fost atâția români prezenți că autoritățile maghiare au devenit foarte îngrijorate. S-au adunat la înmormântare prefecți și tribuni, printre care Axente Sever, Simion Balint, Clemente Aiudeanu, Nicolae Corcheș și alții”. Au fost să-l conducă pe ultimul drum 36 de preoți, în frunte cu protopopii ortodox și greco-catolic, Mihălțeanu și Balint. Cortegiul funerar s-a întins de la Baia de Criș la Țebea. Cheltuielile de înmormântare au fost plătite de doi moți, care s-au dus la preotul ortodox și i-au dat banii, fără să spună cine sunt. Nici astăzi nu se știe numele lor. Avram Iancu a cerut, prin testament, ca bunurile sale să fie folosite ca să se înființeze o facultate de drept pentru români”.
La înmormântarea lui Avram Iancu a fost adus un tricolor din Țara Românească, iar autoritățile de atunci au intrat în panică și au început să îi caute pe cei care au trecut steagul peste munți. Peste ani, trei studenți români, Scurtu, Novacovici și Stere, au plătit greu pentru curajul pe care l-au avut, atunci când au depus o coroană la mormântul lui Avram Iancu. După gestul lor, cei trei au fost prinși de autorități și exmatriculați din toate școlile din Imperiu. Coroana este păstrată și astăzi în biserica de la Țebea.
Ferdinand, Ceaușescu, Băsescu…
Primul șef de stat care s-a închinat la mormântul lui Avram Iancu a fost regele Ferdinand, în 1924. Însoțit de regina Maria și de generalul Berthelot, Ferdinand a participat la serbările ce au avut loc la împlinirea a 100 de ani de la nașterea Crăișorului. Fiecare dintre ei a plantat câte un gorun. Au trecut apoi 42 de ani până când un alt conducător al României să meargă să îi dea onorul lui Avram Iancu. Acel șef de stat a fost Nicolae Ceaușescu. În 1966, Niculae Stoica avea 25 de ani. Își amintește de parcă ar fi fost ieri de vizita prezidențială la Țebea. “Ceaușescu a fost primit de flăcăi călare. Habar nu avea că a fost adus pe același traseu pe care îl parcursese și împăratul Franz Ioseph în 1852, atunci când trebuia să-l întâlnească pe Avram Iancu. A fost lume multă adunată la Țebea. Ceaușescu a depus atunci o coroană la mormântul Crăișorului. Multă vreme coroana s-a păstrat în biserica din Țebea. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea. Șeful statului a ținut și o cuvântare acolo. În 1966, Ceaușescu vorbea încă de eroii naționali. Nu ajunsese la faza la care își imagina că doar el era singurul salvator al neamului. Apoi, a plantat un gorun, undeva în lateral de cei ai lui Horea și Avram Iancu. În decembrie 1989, copacul a fost smuls din rădăcini, dus în fața Primăriei din Brad și ars”. Vizita din 1966 a fost singura pe care Ceaușescu a făcut-o la Țebea. Un an mai târziu, el a participat la reconstituirea Adunării de la Blaj. Niculae Stoica povestește că în orașul transilvănean s-au adunat în 1967 în jur de 40.000 de persoane. Primul șef de stat care a ajuns după 1989 la Țebea a fost Ion Iliescu, în 1991. Există mai multe voci care spun că debarcarea lui Petre Roman din fruntea Guvernului României ar fi fost decisă chiar după serbarea de la Țebea, din 1991, la o întâlnire ce a avut loc în județul Hunedoara. Apoi, rând pe rând, Emil Constantinescu și Traian Băsescu s-au găsit printre cei care au participat la comemorarea lui Avram Iancu.
Cine a fost Avram Iancu?
Avram Iancu s-a născut în 1824, la Vidra de Sus. Din păcate, nu se cunoaște data exactă a nașterii sale. Se pare că s-ar fi născut în jurul datei de 20 iulie, “la coptul cireșelor”. El a fost avocat și un revoluționar pașoptist. De fapt, el a fost, în 1849, conducătorul Țării Moților, comandând armata românilor din Transilvania, aliată cu cea austriacă, împotriva trupelor lui Lajos Kossuth. Acestea din urma vroiau să includă Transilvania într-un stat național ungar. A rămas celebră chemarea sa la luptă adresată moților: “Amu-i vremea faptelor. NO, HAI!”. În fruntea oștilor de țărani a organizat apărarea în Munții Apuseni și a respins mai multe atacuri ale trupelor maghiare, venite din Ungaria, și care era superioare ca număr și ca armament. Luptele din Apuseni au slăbit forțele revoluționare ale maghiarilor, dar și pe cele ale românilor. Trupele maghiare au capitulat, în 13 august 1849, după ce armata țaristă a fost chemată în ajutor de împăratul Franz Jozeph. Avram Iancu a fost unul dintre inițiatorii și organizatorii adunărilor de la Blaj. Câțiva ani mai târziu, împăratul Franz Jozeph a venit în vizită în Transilvania. La cererea lui Avram Iancu, împăratul a modificat traseul vizitei. A ajuns în Munții Apuseni, a prânzit la Găina, a trecut prin localitatea natală a lui Avram Iancu, Vidra, și a înnoptat în data de 21 iunie la Câmpeni. Din păcate, Crăișorul s-a prezentat seara târziu la cartierul împăratului, după ce acesta se culcase, fiind obosit după călătorie. Nemulțumit că nu a fost primit pe loc în audiență, Avram Iancu a intrat în conflict cu șeful de cabinet al împăratului, motiv pentru care a fost dat afară de către jandarmi. Ulterior, a refuzat categoric să primească decorația ce i-a fost acordată de către împăratul Franz Jozeph, pentru meritele sale din timpul luptelor contra revoluționarilor maghiari. (sursa: Wikipedia)
“Unicul dor al vieții mele e să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranțele mele și jertfa adusă se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea; un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar și hotărât dispun, că după moartea mea, toata averea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul națiunii, pentru ajutor la înființarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile națiunii mele”.
