Confrate cu Aleksandr Soljenițîn. Ernest Ulrich, supravieţuitor al gulagului sovietic

*Destinul cumplit al lui Ernest Ulrich din lagărele morţii, pildă pentru urmaşi

Au fost deportaţi în lagărele siberiene peste 1.500 de etnici germani din Valea Jiului. Astăzi mai trăiesc doar vreo 10, iar printre ei se regăseşte şi preşedintele de onoare al Forumului Democrat German, Ernest Ulrich. Un bărbat care, la peste 80 de ani, poate spune că a privit moartea în ochi şi a învins, în cumplitele lagăre siberiene.

Edilii din Petroşani au decis să-i acorde tiltul de “Cetăţean de Onoare” lui Ernest Ulrich, cel care a trecut prin chinuri cumplite pentru singura “vină” de a fi fost etnic german. O istorie vie, pentru care suferinţa a avut faţa lagărelor sovietice, unde a privit de atâtea ori moartea în ochi şi de unde nu credea că va mai scăpa viu vreodată. “Am decis să îi decernăm această distincţie pentru că el, într-un fel, este o enciclopedie în viaţă. Perioada trăită de el, cât a fost deportat în Rusia, depăşeşte imaginaţia noastră şi consider că este foarte important ca generaţia noastră şi generaţiile viitoare să ştie despre ce s-a întâmplat, chiar de la unul dintre supravieţuitori. Domnul Ulrich este printre ultimii în viaţă, care mai poate vorbi şi chiar scrie despre acele cumplite vremuri”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Suferinţele sale şi ale tatălui său, deportat de asemenea în Siberia, au fost cuantificate de către instanţa de judecată la 50.000 de euro. În urmă cu circa 3 ani, Tribunalul Hunedoara a admis că atât Ernest Ulrich, cât şi tatăl acestuia au avut de suferit de pe urma măsurii administrative a deportării lor în Rusia, unde au fost trimişi în lagăre de muncă şi a stablit, totodată, că suma de 50.000 de euro acoperă suferinţele îndurate. “Aceste despăgubiri trebuie să aibă rolul de a oferi o satisfacţie morală celor prejudiciaţi, în sensul de a fi susceptibile să atenueze suferinţele acestora şi nu să realizeze o îmbogăţire fără justă cauză”, se arată în decizia instanţei.

Patru ani de chinuri şi umilinţe

Coşmarul lui Ernest Ulrich a început în ianuarie 1945 când, împreună cu tatăl său, a fost ridicat de acasă şi deportat în Siberia, în lagărele de muncă. Aceeaşi situaţie au avut-o peste 1.500 de etnici germani din Valea Jiului a căror singură “vină” era originea germană. Statul român îşi plătea astfel “datoriile” faţă de “Mama Rusia” de care se “alipise” politic. Flămânzi, doar cu hainele de pe ei, etnicii germani au fost înghesuiţi în vagoane pentru animale şi duşi în Siberia. Au ajuns în lagărul nr. 1031 Dzerjinsk, Regiunea Dombas. Pentru ei au fost pregătite barăci insalubre, friguroase, şi trimişi la lucru  în mină, unde trebuiau să facă cele mai grele munci aproape morţi de foame. Aveau foarte puţină apă, iar hrana era la limita subzistenţei. Timp de un an au primit câte un castravete murat, ciorbe de gogonele, de castraveţi şi de varză murată, 300 grame de pâine neagră pe zi. Regimul inuman l-a îmbolnăvit ireversibil pe tatăl lui Ernest Ulrich, care în noiembrie a fost repatriat. Avea doar 26 de kilograme şi nimeni nu-i mai dădea şanse de supravieţuire. Iar pentru ruşi, era inutil, aşa că a fost trimis acasă, bolnav grav de dizenterie şi într-o avansată stare de anemie. Fără tratament era condamnat să se stingă, dar soţia lui a luptat până în ultima clipă. L-a hrănit cu biberonul cât timp a fost imobilizat la pat şi, după o lungă perioadă, bărbatul a început să meargă. Bolile căpătate în lagăr i-au adus, însă, sfârşitul înainte de împlinirea vârstei de 56 de ani.

Îi mâncau şobolanii

Ernest Ulrich a rămas, însă, mai departe în lagăr, unde şi-a văzut colegii stingându-se unul după altul. Aproape 500 de etnici germani din Valea Jiului au rămas pentru totdeauna în Siberia, răpuşi de mizerie, boli şi înfometare.

Supravieţuirea la -40 de grade Celsius, munca silnică şi regimul de exterminare erau tot mai grele. Nu aveau apă, erau îmbrăcaţi în aceleaşi haine subţiri, de vară, iar în picioare aveau saboţi de cauciuc, în care puneau hârtie cu paie ca să se mai apere de gerurile siberiene. În lagăr, pe corp le-au apărut umflături purulente şi foarte dureroase, de culoare neagră, mulţi îmbolnăvindu-se de tifos exantematic, pe lângă paraziţii şi ploşniţele care le chinuiau trupurile împuţinate de neajunsuri. Iar pentru ei singurul tratament era moartea. În fiecare zi pentru unul – doi dintre ei în mină era sfârşitul, iar şobolanii se înfruptau din corpurile lor. Iar deţinuţii, care îndurau aceleaşi suferinţe, erau obligaţi să evacueze pe rând cadavrele celor decedaţi. Sunt imagini care, şi după atâta vreme, nu s-au putut şterge din mintea celui care avea să devină preşedinte de onoare al Forumului Democrat German din România. Timpul nu a adus binefăcătoarea uitare, iar bolile căpătate în cei patru ani cât a îndurat chinurile din lagăr îi macină şi acum trupul lui Ernest Ulrich, cel care este un exemplu de voinţă şi demnitate.

Iar distincţia pe care Consiliul Local Petroşani vrea să i-o acorde este doar o mică repraţie morală pentru Ernest Ulrich, pentru supravieţuitorul din lagărele morţii, care scris despre toate suferinţele îndurate în volumul „Cartea vieţii mele. Am fost deportat în URSS”.