5.7 C
Deva
miercuri, decembrie 6, 2023

FILE DE ISTORIE: Cum au văzut americanii mutarea lui Petru Groza de pe moşia din Deva la cârma ţării

646x404Unul dintre cele mai importate momente din istoria ţării l-a avut în prim plan pe omul politic Petru Groza. Avocat, moşier şi om de afaceri prosper în Deva, Petru Groza a devenit în 1945 primul şef al guvernului instaurat de sovietici, deşi nu era membru al Partidului Comunist Român. Evenimentul a fost o surpriză, despre care jurnaliştii americani au relatat pe larg.

„Este genul de om pe care sovieticii l-ar exila inevitabil în Siberia. Şi totuşi conduce un guvern comunist”, era portretizat Petru Groza, într-unul din reportajele realizate de jurnalistul Joachim Joesten, corespondent al agenţiei de presă NEA din Statele Unite ale Americii.

„Groza este orice altceva decât un proletar. E ceea ce sovieticii ar numi kulak – un fermier prosper. A fost între timp şi bancher, industriaş şi proprietar de hotel. Şi nu e membru al Partidului Comunist”, scria acelaşi jurnalist american. „În ciuda ambiţiilor sale dictatoriale, Groza evea o personalitate plăcută, simţul umorului şi îşi uimea oaspeţii prin naturaleţea şi erudiţia sa. Avea obiceiul să îşi îndrepte degetul arătător spre cei cu care conversa şi să se joace cu stiloul pe care îl lovea într-una de birou”, completa Joachim Joesten. Iar concluzia reportajului preluat de mai toate ziarele americane din acea vreme a fost următoarea: „un mare moşier care conducea o reformă drastică de naţionalizare în agricultură, un capitalist care joacă rolul unui comunist. Un tip dur care vorveşte ca un profesor. Acesta este Petru Groza al României”.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/