15.1 C
Deva
joi, martie 27, 2025

Istorie uitată – Povestea hunedoreanului care s-a împotrivit Dictatului de la Viena

REMEMBER. La mai bine de două decenii după căderea regimului care a aruncat România în poate cea mai neagră perioadă a întregii sale istorii şi în care cultul îndobitocirii societăţii a atins repere greu de imaginat, valul tăcerii s-a aşternut nemeritat pentru multe adevăruri istorice
REMEMBER. La mai bine de două decenii după căderea regimului care a aruncat România în poate cea mai neagră perioadă a întregii sale istorii şi în care cultul îndobitocirii societăţii a atins repere greu de imaginat, valul tăcerii s-a aşternut nemeritat pentru multe adevăruri istorice

Se spune că istoria e nedreaptă, iar oamenii, cu atât mai mult – pentru că nu-şi mai aduc aminte de cei care au încercat, la un moment dat, să schimbe cursul evenimentelor!

 

A fost unul dintre cei mai mari istorici ai României din prima jumătate a secolului XX. S-a născut la Gurasada, în 1888. Documente inedite despre viaţa şi activitatea lui sunt încă păstrate în arhive.legitimatie

La 21 de ani, Silviu Dragomir era Doctor în istorie, iar la 28 – membru corespondent al Academiei Române. Membru titular avea să devină la 40 de ani (foto). Vorbea cinci limbi străine – maghiară, germană, sârbo-croată, rusă şi slavonă.

În 1940, s-a împotrivit arbitrajului de la Viena, iar câţiva ani mai târziu, a fost aruncat în temniţele comuniste la Caransebeş şi Sighet. O stradă din Deva şi liceul din Ilia poartă, astăzi, numele istoricului,care a făcut primii patru ani de şcoală în localitatea natală şi s-a înscris apoi la Liceul Românesc de la Blaj.

În 1989, Silviu Dragomir se număra printre elevii Liceului sârbesc de la Novi Sad, pe care l-a absolvit în 1905. Şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, iar în 1909, era student al Universităţii de la Viena.

 

Viena, Karlovitz, Moscova

Silviu Dragomir îşi ia Doctoratul în istorie la 21 de ani, iar după patru ani, este numit profesor la Şcoala Normală şi la Institutul Teologic Andreian din Sibiu. S-a aflat printre participanţii la Marea Unire din 1918 – a fost chiar secretarul Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia.

Mai târziu, a devenit profesor de istorie sud-est europeană la Universitatea din Cluj-Napoca – funcţie pe care o va ocupa până la 1 octombrie 1947.

Silviu Dragomir (rândul de jos, primul din dreapta), împreună cu colaboratorii săi de la revista de istorie „Revue de Transylvanie”, pe care hunedoreanul a înfiinţat-o în 1934
Silviu Dragomir (rândul de jos, primul din dreapta), împreună cu colaboratorii săi de la revista de istorie „Revue de Transylvanie”, pe care hunedoreanul a înfiinţat-o în 1934

În 1919, hunedoreanul din Gurasada face primele cercetări în arhivele din Viena şi Karlovitz, iar pe baza documentării adunate, Dragomir scrie un studiu despre mişcarea de emancipare a poporului român din 1791. Îşi continuă cercetările în arhivele din Moscova, de unde culege un material important despre relaţiile românilor din Transilvania cu Rusia, în secolele XVI şi XVII.

 

Vot împotriva Dictatului

În anul 1940, pe Silviu Dragomir îl regăsim în funcţia de ministru al Minorităţilor. În Consiliul de Coroană, în ’40, istoricul şi teologul hunedorean a cutezat să se împotrivească Dictatului de la Viena. Un document datat 28 iunie 1940 – păstrat astăzi de arhivele din Deva, consemnează votul său „împotrivă” şi îndemnul la rezistenţă.

La finele anilor 1940, Silviu Dragomir avea să cunoască temniţa comunistă, la fel ca mulţi alţi participanţi la Marea Unire. Motivele trimiterii la închisoare nu erau o problemă pentru comunişti – spun istoricii. De obicei, în astfel de cazuri, în actele de condamnare figurau infracţiuni dintre cele mai diferite. Silviu Dragomir n-a făcut excepţie de la regulă. A fost condamnat pentru „sabotaj”.

 

Pedeapsă majorată cu 60 de luni

La acea vreme, istoricul hunedorean era unul dintre cei opt membri ai Consiliului de Administraţie al Băncii Agrare din Cluj-Napoca – alături de doctorul Emil Haţieganu (preşedintele băncii) şi de prozatorul Ion Agârbiceanu (preşedintele Comisiei de cenzori).

Potrivit sentinţei Curţii de Apel Cluj, cei trei au fost trimişi în judecată pentru că „în data de 12 septembrie 1947, au acordat din fondurile Băncii un credit pentru finanţarea fabricii ‘Industria de Cărămidă şi Ţiglă’ Cluj-Napoca, fără autorizaţia Băncii Naţionale şi fără respectarea normelor pentru efectuarea operaţiunilor de credit”.

În şedinţa publică din 7 noiembrie 1948, instanţa de judecată îl condamna pe Silviu Dragomir la şase luni de închisoare şi la plata unei amenzi – pentru „sabotaj”. La rândul său, doctorul Haţieganu era condamnat la doi ani de temniţă, iar Agârbiceanu a fost absolvit de orice vină.sighet

Documentele vremii au consemnat arestarea istoricului hunedorean în ziua de 1 iulie 1949. Curând, pedeapsa i-a fost majorată cu 60 de luni, printr-o decizie a Ministerului Afacerilor Interne. Prin urmare, Silviu Dragomir avea să rămână în închisoare până în 9 iunie 1955, când a fost eliberat de la Sighet (foto), prin aministia datorată Convenţiei de la Geneva.

 

scrisoare1Scrisoare către Petru Groza

Arhivele păstrează între documente şi ciorna unei scrisori datată 31 iulie 1955, prin care istoricul hunedorean îl înştiinţa pe şeful primului guvern comunist, Dr. Petru Groza, că înaintase o cerere pentru restuituirea pensiei suprimată de comunişti odată cu condamnarea sa.

Deocamdată mă lupt cu dificultăţile existenţei. Nu am nici pensie, nici casă cât de cât suportabilă”, scria Silviu Dragomir, amintind în aceeaşi epistolă şi de problemele de sănătate cu care îl pricopsise închisoarea de la Sighet.

Până la toamnă, nădăjduiesc să-mi restabilesc deplin sănătatea”, spera istoricul care avea să se stingă din viaţă şapte ani mai târziu, pe 23 februarie 1962, la Bucureşti.

Silviu Dragomir a fost înmormântat la Cluj-Napoca.

 

Monografia lui Iancu

Silviu Dragomir a lăsat în urmă numeroase studii, cercetări şi cărţi notabile pentru istoria românilor. Printre acestea se numără o serie de de lucrări despre istoria românilor din sudul Dunării, „Relaţiile bisericeşti ale românilor din Ardeal cu Rusia, în veacul XVIII” (două volume), „Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal, în secolul XVIII”, studii referitoare la mişcarea de emancipare a românilor ardeleni, Monografia „Avram Iancu” (trei volume de documente), care rămâne, în istoriografia naţională, contribuţia fundamentală a istoricului hunedorean la Revoluţia din Transilvania de la 1848.

 

FOTO-DOCUMENT. Arhivele păstrează şi certificatul de absolvire a clasei a şasea de către elevul Silviu Dragomir – cu calificativul „eminent”
FOTO-DOCUMENT. Arhivele păstrează şi certificatul de absolvire a clasei a şasea de către elevul Silviu Dragomir – cu calificativul „eminent”

 

Silviu Dragomir a fost înmormântat în cavoul familiei, la Cluj-Napoca
Silviu Dragomir a fost înmormântat în cavoul familiei, la Cluj-Napoca

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/