Al Doilea Război Mondial a lăsat răni adânci asupra populaţiei României. Iată câteva dintre cele mai tulburătoare mărturii din anii de război, păstrate în Arhivele județului Hunedoara.
Unul dintre cazurile şocante relatate în notele informative din anii celui De-al Doilrea Război Mondial, s-a petrecut în satul Glodghileşti. În martie 1945, câţiva copii au descoperit într-o şură cadavrul unei tinere, acoperit cu paie, cu faţa complet desfigurată şi mâncată de şoareci. Ucigaşul, un soldat sovietic neidentificat, a jefuit-o şi a ucis-o, neputând ă o violeze.
„Victima nu s-a lăsat siluită de criminal, deoarece avea ca îmbrăcăminte chiloţi, pantaloni şi la organul genital o cârpă aranjată în aşa fel încâr siluitorul fără consimţământul victimei nu putea ajunge scopul de avea raport sexual cu victima. Credem că într-un moment de nervozitate, criminalul văzând că nu îşi atinge scopul urmărit, precum şi din lăcomia de a o jefui, a scos un revolver cu care a împuşcat victima în regiunea superioară occipitală, deoarece la locul infracţiunii s-a găsit şi un tub de revolver sub capul victimei, în paie”, se arăta în dosar.
Românul mort de foame în Ardealul de Nord
Numeroase dintre informaţiile primite de autorităţile române de la refugiaţi din Ardealul de Nord, care între 1940 şi 1944 a fost încorporat Ungariei, au stânit controverse. O notă secretă din 12 iulie 1942, a Poliţiei Deva, oferea următoarele detalii. „O persoană refugiată de curând din teritoriul cedat povesteşte că în hotarul unei comune din judeţul Sălaj a fost găsit pe câmp cadavrul unui ţăran român în vârstă de circa 45 – 50 de ani, având asupra sa o traistă care conţinea un pumn de grăunţe de porumb. Constatându-se că a murit de foame, ţăranii şi ţărăncile române au erupt în plânsete de soarta conaţionalilor lor, afirmând disperaţi, chiar în auzul autorităţilor prezente, că românii sunt deposedaţi chiar şi de bunurile strict necesare existenţei lor”, se arăta în nota informativă.
Soldatul flămând
O notă informativă a Poliţiei Deva, din 24 aprilie 1942 prezenta povestea unui soldat român întors de pe frontul din Odessa, care a flămânzit trei zile şi trei nopţi.
„Suntem informaţi că în ziua de 17 aprilie 1942, soldatul Achim Nicolae, din satul După Piatră, judeţul Hunedoara, din Regimentul 92 Infanterie, Compania I-a, găsindu-se în restaurantul „Coroana” a declarat că vine de la Odessa de trei zile şi trei nopţi, în care timp nu a mâncat nimic, deoarece plutonierul de la Companie i-a spus că nu are pâine de rezervă ca să-i dea de drum. De asemenea, a declarat că toţi soldaţii care vin de pe front nu primesc hrană pentru drum. Declaraţia ostaşului a impresionat adânc pe cei de faţă. A fost servit de un chelner cu pâine şi slănină, mâncând cu poftă extraordinară, observându-se că de fapt i-a fost foame”, se arată în nota informativă din 24 aprilei 1942, păstrată la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.
Refugiaţii hăituiţi
Autorităţile mai multor oraşe din Ardeal făceau eforturi pentru a convinge populaţia să accepte numărul mare de refugiaţi din Bucovina şi Basarabia. O notă secretă a Poliţiei Brad, din 19 aprilie 1944 prezenta nemulţumirile românilor faţă de război şi credinţa unora dintre ei că refugiaţii din zona Moldovei le-ar fi adus necazuri localnicilor.
„Faptul că în ziua de 16 aprilie 1944 au zburat deasupra oraşului Brad avioane inamice este comentat de către populaţia civilă, în special muncitorii agricoli, în felul următor: Ruşii caută să bombardeze localităţile unde s-a evacuat populaţia din Bucovina şi Basarabia, pentru faptul că majoritatea evacuaţilor au adus cu ei averi mari. În cursul alarmei aeriene din noaptea de 16/17 aprilie, informatorul nostru a auzit un grup de trei indivizi, după aparenţă ţărani sau muncitori, care discutau următoarele: <<să ştiţi că noi ne-am hotărât ca după ce vor pleca armatele din Brad să alungăm pe refugiaţi, pentru că numai din cauza lor ne caută avioanele străine să ne bombardeze, deoarece aceştia au adus cu ei avreri mari în Brad>>”, se arăta în nota informativă. Autorităţile propuneau identificarea celor care au discutat despre refugiaţi şi verificarea dacă şi alţi localnici aveau aceeaşi mentalitate. Localnicii din Orăştie erau la fel de îngrijoraţi de numărul mare al refugiaţilor primiţi în oraş. „Sunt convinşi că Orăştia va deveni un obiectiv al aviaţiei inamice, iar viaţa va deveni şi mai scumpă”, arăta o notă informativă din 3 mai 1944.
Soarta tristă a celor care se înrolau în trupele SS
Mulţi dintre tinerii de origine germană îşi doreau să lupte în armata germană sau măcar să ajungă în Germania, la începutul anilor 1940. Sute de oameni s-au înrolat în temutele unităţi militare SS (Schutzstaffel) ale naziştilor. Atitudinea etnicilor germani faţă de recrutările armatei naziste a devenit, treptat, tot mai lipsită de entuziasm, potrivit informărilor de la Arhivele judeţului Hunedoara, pentru că mulţi cei trimişi pe front nu se mai întorceau.
„Vă informăm că în rândurile membrilor familiilor şvabilor şi saşilor care au plecaţi pe cineva ca voluntar în Germania domneşte o vie amărăciune, pe motivul că speranţa revederii celor plecaţi scade pe zi ce trece. Se spune în aceste cercuri că voluntarii plecaţi au fost împărţiţi numai în unităţi de sacrificiu, unde moartea îi pândeşte la tot pasul, fiindcă cei mai mulţi se găsesc fie în formaţiunile SS, fie la cele destinate pentru exterminarea partizanilor în teritoriile ocupate, astfel că foarte puţini se vor întoarce dintre ei”, se arată într-o notă informativă a Comisariatului de Poliţie Orăştie, semnată de comisarul şef Ioan Stroian, în 13 octombrie 1943.
