Mai multe picturi misterioase împodobesc tinda bisericii din Gurasada, veche de şapte secole. Cei care ajung în biserica de piatră de pe Valea Mureşului pot vedea, ilustrate pe pereţii ei, mai multe scene înfiorătoare ale Judecăţii de apoi, în care oamenii sunt înfăţişaţi goi, înconjuraţi de diavoli, plătind pentru păcatele din timpul vieţii.
Biserica Arhanghelul Mihail, din Gurasada, se numără printre cele mai vechi biserici de piatră ridicate în România. Lăcaşul ortodox de pe Valea Mureşului nu uimeşte doar prin istoria de şapte secole, dar şi datorită picturilor care îl împodobesc, realizate în cea mai mare parte de meşterul Ioan de la Deva, în secolul XVIII.
„Un loc aparte ocupă pictura din Gurasadului. Conform inscripţiei, nava a fost pictată din nou în 1765. Găsim aici scene şi procesiuni de sfinţi. Caracteristice sunt grupurile de asistenţă, compuse dintr-un conglomerat izocefal, rigiditatea figurilor, pretenţiozitatea desenului şi cutele multe şi mărunte, făcute de stofele care drapează figurile, precum şi indicaţiunile foarte rare de peisaj. Datarea picturii în secolul XVIII explică îndeajuns aceste elemente decadente”, relata istoricul de artă Virgil Vătăşianu, în volumul „Vechile biserici de piatră româneşti din judeţul Hunedoara”, 1930.
Scenele Raiului şi Iadului
Pereţii din tinda vechii biserici au fost acoperiţi însă cu o serie de picturi misterioase, chiar şi pentru medievistul Virgil Vătăşianu. Sunt ilustrate scene ale Judecăţii de Apoi, într-un mod mai puţin artistic faţă de restul picturilor din lăcaş, dar la fel de expresiv. Au fost înfăţişate grupuri de oameni goi care îşi primesc pedepse pentru păcatele săvârşite, nuduri feminine încadrate de diavoli, oameni spânzuraţi sau schingiuiţi.
„Altă înfăţişare au însă picturile din tinda acestei biserici. Pe pereţii dinspre sud şi nord sunt reprezentate cerul şi iadul. Între aceste picturi şi toate cele descrise până acum, există o profundă deosebire. Fiecare figură e aici o pată de culoare încadrată de un contur precis, înăuntrul căruia apar linii care indică organismul anatomic. În schimb lipseşte figurilor orice caracter plastic. La aceste distincţii se mai adaugă altele: figurile sunt mai repede îndesate decât lunguieţe, mulţimea nudurilor, neîntâlnite nicăieri, prezenţa peisajului indicat prin dunga de pământ, arbori schematici şi fire lungi de iarbă. Toate celelalte sunt opere ale pictorilor cărturari (călugări sau artişti formaţi în atelierele acestora), iar pictorul acestui rai şi iad e pictorul ţăran, pictorul anonim ieşit de-a dreptul din rândul poporului. O dovadă indirectă ar fi multele inscripţii explicative, mai ales referitoare la iad, unde artistul îşi varsă tot veninul asupra femeilor şi a duşmanilor păgâni. E ceva izvorât din simplicitatea şi originalitatea sufletului ţărănesc şi ar fi interesant să se studieze această pictură mai amănunţit”, scria Virgil Vătăşianu, în volumul „Vechile biserici de piatră româneşti din judeţul Hunedoara”, din 1930.
Cum au apărut picturile nud
Preotul Ovidiu Stretean conduce parohia bisericii din 1990. A căutat explicaţii pentru ilustraţiile ieşite din comun din tinda lăcaşului de cult. Potrivit preotului, picturile care pot fi văzute în biserica din Gurasada, inclusiv secenele Iadului şi Raiului, au fost realizate în secolul XVIII, în urma unei restaurări întreprinse din dispoziţia împărătesei Maria Tereza. Aceste picturi mai puţin obişnuite din pronaos pot fi considerate un îndreptar, în care meşterii au vrut să le arate oamenilor cum sunt pedepsiţi pentru păcatele pe care le-ar comite: unde ajungeau, de exemplu, femeile care făceau avorturi, cei care nu ţineau post, tâlharii, păgânii sau criminalii. La acea vreme, foarte puţini ştiau să citească, astfel că desenele reprezentate în biserică îi ajutau pe localnici să înţeleagă mai bine rânduielile creştine. Păcătoşi ajunşi în Iad erau înfăţişaţi goi probabil pentru că autorul a vrut să le arate goliciunea sufletescă, relata părintele Ovidiu Stretean.
Picturile bisericii din Gurasada i-au adus faimă lăcaşului de cult, considerat unul dintre cele mai vechi monumente istorice ale Hunedoarei. Alexandru Horvat, îngrijitorul lăcaşului de cult, relata că vin foarte mulţi turişti să o viziteze, mai ales vara. Străinii se minunează de picturile vechi din ea, iar cei mai mulţi rămân impresionaţi de scenele Judecăţii de Apoi. În cazul în care găsesc biserica închisă, administratorul a lăsat un număr de telefon la care pot suna, iar cei de la biserică vin şi le deschid uşa pentru a vedea cum arată înăuntru, informa administratorul.
Ce spunea Nicolae Iorga despre biserică
Şi istoricul Nicolae Iorga, care a vizitat-o în urmă cu un secol, s-a numărat printre călătorii impresionaţi de monument. „Biserica, foarte mică, are în faţă un mare turn de cerdac, făcut în timpuri de tot nouă. Pe o uşă laterală se intră într-un pronaos, odinioară pridvor, pe zidurile căruia un zugrav din Piteştii României şi altul din Deva au zugrăvit acele scene din Iad şi Raiu, cu muncile dracilor şi cetele senine ale fericiţilor, care împodobesc toate bisericile noastre”, scria Nicolae Iorga, în 1906.
Biserica din Gurasada poartă hramul Sfântului Arhanghel Mihail şi este atestată documentar încă din anul 1292. În ultimele secole, construcţiei originale i s-au mai adăugat câteva încăperi şi un turn, în partea de vest, iar potrivit istoricilor, a fost pictată iniţial la începutul secolului al XlV-lea. În secolul XVIII, pictura veche a fost acoperită cu picturile realizate de Ioan Ierodiaconul din Deva şi meşterul Nicolae din Piteşti, la comanda împărătesei Mariei Tereza. În prezent, biserica din Gurasada este degradată, are pereţii crăpaţi, iar preotul şi localnicii au solicitat de mai multe ori sprijin pentru a face reparaţiile necesare. Lăcaşul din Gurasada este considerat una dintre atracţiile turistice de pe Valea Mureşului şi unul din locurile istorice importante din împrejurimile Devei.
Picturile ciudate ale bisericii din Almaş Sălişte
O serie de picturi bisericeşti la fel de stranii poate fi admirată şi în biserica veche de lemn, din Almaş Sălişte. Pe un perete al lăcaşului au fost înfăţişate, într-un mod original, scene ale „Judecăţii de Apoi”. Diavolii sunt înfăţişaţi într-un mod original în biserica de lemn din Almaş Sălişte. Sunt întruchipaţi de personaje complet goale, cu gheare şi coarne şi chipuri de ţap, cu furci şi biciuri folosite la schingiuriea oamenilor. La rândul lor, victimele lor sunt bărbaţi şi femei, fără haine, care apar în picturi, umiliţi şi maltrataţi de fiinţele supranaturale. Astfel arată scenele din tabloul „Judecăţii de Apoi”, pictat pe pereţii bisericii de pe Valea Mureşului. În picturile vechi de mai bine de două secole, al căror autor nu este cunoscut, sunt prezenţi „cârciumarul care îndoaie vinul cu apă, iar apoi îl vinde scump” şi „morarul care ia prea multă vamă”, fiecare cu un ştreang în jurul gâtului, păziţi de un diavol. Într-o altă scenă este prezentată „muierea care nu face prunci”, atacată de doi şerpi care o muşcă de sâni. Un alt personaj, „omul care păcătuieşte pentru că doarme duminica dimineaţa”, e pedepsit să doarmă într-un coşciug. Cu litere chirilice, sunt explicate credincioşilor scenele „Judecăţii de Apoi”, dar şi numele unora dintre diavoli: Pufi şi Kufi. Infăţişările dracilor de pe pereţii pronaosului bisericii sunt menite a-i speria pe oameni să nu mai păcătuiască, au susţinut preoţii.
