Numeroase legende despre comori fabuloase au circulat de-alungul timpului în ținuturile Hunedoarei. Regele persan Darius și regele Decebal și-ar fi ascuns bogățiile în actualul teritoriu al Transilvaniei, iar în urmă cu un secol comunitatea era cuprinsă de febra căutării acestor tezaure, susțineau autorii vremii. Mai multe mărturii fascinante, ale unor scriitori care au vizitat Transilvania secolului al XIX-lea, arătau cât de strânsă era legătura localnicilor cu tradiția legată de comori.
Mărturiile publicate de autoarea Emily Gerard, în „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”, la sfârşitul secolului al XIX-lea, vorbeau despre comoara fabuloasă pe care regele persan Darius ar fi ascuns-o în ţinuturile Transilvaniei. Comoara lui Darius este una dintre principalele tezaure despre care se presupune că s-ar afla în Transilvania, afirma Emily Gerard, în volumul publicat în New York, în 1887, după cei doi ani petrecuţi în Transilvania. „Se spune că are o valoare imensă şi oamenii cred că a fost ascunsă de regele persan a fost nevoit să fugă din faţa armatelor sciţilor”, scria autoarea americană, fascinată de obiceiurile şi credinţele localnicilor. Potrivit istoricilor, armatele regelui persan au ajuns în ţinuturile actuale ale ţării în urmă cu 2.500 de ani, în timpul războiul cu triburile sciţilor. Au fost în cele din urmă, nevoite să se retragă peste Dunăre, din calea războinicilor sciţi, expediţia militară fiind descrisă în scrierile lui Herodot. „Opiniile despre locaţia exactă a comorii lui Darius diferă. Într-una din versiuni, care plasează comoara într-o pădure din împrejurimile Amnaşului (judeţul Sibiu) oamenii relatează că în urmă cu 50 de ani un muncitor sărac, dormind în pădure într-o noapte, a descoperit comoara, şi a marcat locul cu bucăţi din îmbrăcămintea sa. Neavând încredere în ceilalţi săteni, a plecat în Germania, pentru a-şi aduce rudele care să îl ajute la ridicarea comorii. Dar, ajungând cu greu acasă, s-a simţit rău şi apoi a murit. Pe patul de moarte, a descris cu locul unde a văzut aurul şi le-a dat apropiaţilor săi indicaţii pentru a-l găsi, însă rudele sale nu au fost în stare să o facă”, relata autoarea britanică.
Ascunzătoarea bogăţiilor
O altă relatare menţionată de Emily Gerard arată că tezaurele au fost ascunse în zona ruinelor unei cetăţi antice şi a fost descoperită în urmă cu câteva secole o bandă de tâlhari, care şi-au jurat să păstreze secretul. La o dată stabilită, în fiecare an, ei se întâlneau la locul comorii din care luau câte un sac de aur şi argint, pe care îl împărţeau. Abia după ce cinci dintre ei au murit ultimul supravieţuitor a lăsat în testamentul său indicaţii despre locul comorii. „Pentru a te apropia e comoară, spune legenda, căutătorii ei trebuie să treacă printr-o uşă puternică de fier, aşezată cu deschiderea spre vest. Această uşă poate fi deschisă, însă cei care nu îi ştiu secretul pot cădea printr-o trapă, care se află dincolo de ea, într-un abis teribil, tăindu-se în miile de săbii puse în mişcare de o maşinărie. Se ajunge apoi la o altă uşă masivă de fier, în faţa căreia au fost aşezaţi, în mărimea lor naturală, doi lei de argint masiv. Această a doua uşă duce într-o sală imensă, unde în jurul unei mese întinse au fost aşezate statuia regelui Darius şi a altor 12 regi pe care i-a învins în luptele sale. Darius, care a fost aşezat în capul mesei, a fost întruchipat în aur pur, în timp ce monarhii, aşezaţi câte şase de o parte şi de cealaltă a mesei, sunt construiţi din argint. Încăperea aceasta duce spre o altă cameră închisă unde se află 24 de cufere imense cu încuietori din argint. Jumătate dintre ele conţin piese de aur, iar cealaltă jumătate piese de argint”, scria Emily Gerard. Povestea spune că la sfârşitul secolului al XVIII-lea un călugăr valah care locuia în apropierea ruinelor antice, era văzut adeseori având la el monede de aur şi argint marcate cu imaginea regelui Darius, dar de fiecare dată când era întrebat de provenienţa lor, el nu îşi dezvăluia secretul. ”Trei străini au ajuns în trecut în acele locuri, având un pergament antic asupra lor, pe care ar fi fost însemnate direcţiile spre ascunzătoarea comorilor lui Darius, dar după ce au petrecut mai multe zile săpând, au plecat cu mâinile goale”, scria autoarea cărţii „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”.
Comoara din vis
O descriere asemănătoare celei prezentate de scriitoarea americană este consamnată în documentele autorităţilor de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Potrivit relatărilor vremii, în zorii unei zile de coasă din toiul verii, unui ţăran din Chitid pe nume David Albu i-a apărut în vis „un om vrednic, alb, înalt”, care i-a spus să urce paltinul de lângă eleşteu, iar de acolo să coboare drept la pârâu şi să îi urmeze cursul până în locul numit Cheie. Apoi să o apuce spre miazăzi şi ce va găsi acolo să-şi ia cât îi place, dar să nu spună nimic nimănui. Săteanul, urmând „vedenia cerească”, a urcat până la Cheie şi privind spre stânca abruptă din faţa lui, a văzut-o cuprinsă de lumină „de parcă, presărată cu paie, ar fi aprins-o cineva”. Apoi a observat o crestătură în stâncă, şi altele la fel, pe care s-a căţărat până când o piatră imensă i-a blocat calea. Găsise o ascunzătoare, în care aşa cum a relatat ulterior unui preot, „pe locul gol de lângă cărămizi, uitându-mă, am văzut un mare gol, în mijlocul căruia era o masă rotundă, domnească, din aur. Într-o parte, rezemat cu coatele de masă, era un bărbat tot din aur, iar în faţa lui o figură muierească toată făcută din aur. În dosul lor, era o grămadă foarte mare de galbeni, iar în spatele acesteia o grămadă încă şi mai mare, dar numai din argint”, povestea şăranul David Albu, într-o spovedanie la preotul satului Chitid de la poalele Munţilor Orăştiei. Întâmplarea s-a petrecut în vara anului 1784 şi a rămas o legendă a vremii, consemnată în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului”, publicat în anul 1966, de istoricul Jako Sigismund. Legenda spune că după ce Albu s-a spovedit preotului cu privire la comoara pe care o văzuse, dar de care nu se atinsese, a murit în aceeaşi zi, subit, pentru că şi-a încălcat promisiunea faţă de duhul care l-a călăuzit. Nimeni nu a mai găsit ascunzătoarea aurului, însă febra lui i-a cuprins pe toţi cei care au aflat despre mărturia ţăranului. Preotul a pornit şi el pe urma comorii, însă nu a găsit decât urmele unei aşezări străvechi, din piatră cioplită, cea a cetăţii de la Grădiştea.
Comoara din vis
Febra comorilor îi cuprinsese pe localnici, în Transilvania. „După ce am scris acest rânduri am citit într-un ziar ştirea că în 24 noiembrie 1886, deci în urmă cu câteva săptămâni, o româncă bătrână a cerut aprobare autorităţilor din Cluj pentru a fi lăsată să sape după comoara regelui Darius, afirmând că un vrăjitor i-a dezvăluit locul unde aceasta se afla, în apele Someşului. Femeia nu a fost crezută de oficialităţile prozaice ale Clujului şi nu i s-a permis să sape în căutarea comorii, totuşi a făcut-o, iar poate vreodată vom putea afla rezultatele muncii sale”, adăuga scriitoarea americană. Cu greu găseşti o ruină, un munte sau o pădure în Transilvania despre care să nu existe legende că ar ascunde comori, scria Emily Gerard. „Nu trece un an fără a fi scoase la lumină din pământ monede vechi dacice sau ornamente din aur de pe vremea romanilor, toate aceste descoperiri servesc la a ţine superstiţiile naţionale legate de comori şi de descoperirea lor”, afirma autoarea britanică. Comoara lui Decebal Iar alături de comoara regelui persan Darius, comoara dacului Decebal stârnea la fel de multe pasiuni. „Comoara lui Decebal se află de asemenea printre marile comori pe care Transilvania le revendică. Când Traian a pornit cu armatele sale pentru a doua oară împotriva regelui Decebal, pentru a cuceri Sarmizegetusa, acesta din urmă s-a retras în munţi, iar după înfrângerea armatelor sale regele Daciei s-a sinucis. Dar înainte ca aceastea să se petreacă, Decebal a avut grijă să îşi ascundă imensele bogăţii. Pentru a-şi atinge scopul, a deviat râul Sargeţia ce trecea în îmrejurimile aşezării sale. Pe fundul râului a construit încăperi cu pereţi de stâncă, în care a pus aur, argint şi pietre preţioase. A astupat camerele secrete cu pământ şi pietre şi a adus apoi râul în matcă. Munca a fost făcută de prizonierii săi, care apoi au fost masacraţi. Dar unul dintre confidenţii regelui Decebal, Biciclis sau Biciclus, căzut în captivitatea romanilor i-a dezvăluit împăratului Traian locul comorii. Acesta a luat o parte considerabilă din ea, însă nu pe toată”, scria autoarea, la sfârşitul secolului al XIX-lea, citând relatarea istoricului latin Dio Cassius.
Potrivit istoricilor, în secolul al cinsprezecelea, un localnic a găsit în râul Strei o comoară care conţinea mii de galbeni, iar câteva decenii mai târziu, în apele Sebeşului, din aceeaşi zonă a vechilor cetăţi dacice, a mai fost descoperit un tezaur de zeci de mii de monezi din aur şi argint. „În 1543, câţiva pescari valahi au văzut aur străclucind pe fundul apei. Scotocind, au descoperit mai mult de 40.000 de piese din aur, fiecare dintre având greutatea a trei ducaţi, ştanţate cu imaginea regelui Decebal pe o parte şi cu cea a zeiţei victoriei pe cealaltă. Această comoară i-a fost adusă călugărului Matinuzzi, consilier al reginei Isabela, cel mai puternic om din Transilvania acelor vremuri. O parte din comoară a fost trimisă împăratului roman Ferdinand I. Dar mulţi localnici spun că toate comorile lui Decebal nu au fost încă descoperite şi o profeţie arată că încă se vor mai descoperi”, scria autoarea cărţii „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”.