Fost consumator şi traficant de droguri, un tânăr vorbeşte limpede despre riscul consumului de droguri şi, mai ales, despre evadarea din sclavia lor.
După ani de dependenţă şi mai multe episoade în care a trecut pe lângă moarte, Petru Butnaru se consideră astăzi salvat.
Îşi spune povestea cu lux de amănunte şi e convins de un singur lucru. Cei care o vor afla, vor învăţa ceva din ea!
Are 31 de ani şi o poveste incredibilă. Cu o copilărie petrecută la orfelinat şi o adolescenţă trăită printre hoţi şi toxicomani, viitorul nu părea să aibă alternative pentru el.
Ajuns într-o lume în care supravieţuirea este doar un vis, a găsit totuşi puterea s-o ia de la capăt. Istoria e lungă şi plină de experienţe crunte – nopţi de detenţie, regrete şi, într-un final, speranţe.
2007 a fost anul în care Petru Cornel Butnaru şi-a împărţit viaţa în două. Înainte şi după infernul de-a fi fost la un pas de moarte.
Acum vrea să fie privit aşa cum se vede el în oglindă. Un tânăr care a vrut o nouă şansă.
Singur pe lume la 15 ani
S-a născut într-o familie modestă şi a crescut în cartierul Micro 15 din Deva. Viaţa lui a luat-o razna când avea 10 ani. Mama i-a plecat de acasă cu un alt bărbat, iar el a rămas în grija tatălui care l-a trimis la orfelinat.
„Acolo era mai rău ca la închisoare. Numai prăpădiţi şi hoţi – copii din familii destrămate. Când nu mai rezistam, fugeam acasă, dar tata mă trimitea înapoi. Cum ne prindeau că fugim, ne făceau injecţii în burtă. Mă umflam şi mă mânca pielea de parcă aveam râie”, îşi aminteşte deveanul.
La 15 ani, a rămas şi fără tată. Şi-l aminteşte zăcând pe un pat de spital şi învins de boală după trei zile de comă.
„De acum trebuia să mă descurc singur. Fraţii tatălui m-au ţinut la ei vreo trei luni. Mi-au dat mâncare caldă şi haine curate, dar apoi m-au trimis acasă. Aveam nevoie de bani. Am renunţat la şcoală şi mi-am găsit de lucru la o brutărie. Eram obişnuit cu munca – mai lucrasem în vacanţe. Făceam betoane, dădeam la lopată, îi ajutam pe muncitori cu ce puteam. Rămas al nimănui, n-a fost greu să ajung într-un anturaj dubios. M-am înhăitat cu nişte băieţi din cartier – hoţi, cuţitari. Ei furau casetofoane şi le aduceau la mine acasă. Mi-am dat seama că nu era bine ce fac, dar pentru că primeam bani, mi-am ţinut gura”, povesteşte tânărul.
De la consum, la trafic a fost doar un pas
A împlinit 20 de ani fără să fi făcut ceva cu viaţa lui. Fără să-şi termine şcoala, fără să construiască, fără să aibă un rost. Descoperise ţigările, alcoolul şi drogurile. Toate astea costau bani. S-a trezit curând cu datorii de 80 de milioane şi risca să-şi piardă apartamentul.
„Aveam nevoie urgentă de bani. M-am gândit că i-aş putea câştiga mai uşor în străinătate. Ştiam un amic care plecase în Austria. Am văzut că avea maşină şi buzunarele pline de bani. Am luat legătura cu el şi i-am spus prin ce treceam. Mi-a trimis 50 de euro ca să ajung la Viena. Ne-am întâlnit, m-a dus la o cafenea şi mi-a dat să fumez iarbă. Nu era prima dată când făceam asta, dar tot am rămas blocat pe scaun vreo 10 minute”, explică tânărul.
De la consum la trafic, n-a fost decât un pas, pe care Petru Butnaru l-a făcut rapid – când a simţit nevoia să iasă în evidenţă şi să pară mai mult decât băiatul de cartier. A început să-şi petreacă nopţile prin cluburile în care se adunau toximani.
„Erau cluburi unde găseai orice, de la droguri şi sex, până la distracţie – doar bani să fi avut. De la haşiş şi marijuana, am trecut la cocaină şi speed. Ultimul era foarte puternic. Îţi dădea o stare de euforie şi excitaţie. Prima doză am primit-o gratis, de la un polonez care mi-a propus să-i găsesc clienţi. Dacă intram în joc, aveam şi eu ‘partea leului’. Am fost de acord. Câştigam 20 de euro la gramul de cocaină. O cumpăram cu 60 de euro şi o vindeam în club cu 80. Traficul cu ecstasy îmi aducea uşor un profit de 700 de euro. Haşişul şi marijuana erau mai ieftine – 10-20 de euro pe gram. Oricum, per total, făceam bani frumoşi, dar trebuia să umblu prin cluburi şi să găsesc clienţi”, povesteşte Butnaru.
O lună la puşcărie
I-a trebuit ceva timp ca să-şi dea seama că banii nu-i rămân în buzunare. Miile de euro dispăreau la fel de repede cum veneau. Se duceau pe alcool, pe femei şi pe jocuri de noroc. Şi doar din când în când, pe haine.
„Când aveam bani, le cumpăram. Când nu, le furam”, explică Petru.
Lumea drogurilor avea să devină curând un infern din care nu se putea elibera. După patru luni de dezmăţ, a ajuns la puşcărie. O noapte de distracţie s-a încheiat cu o bătaie zdravănă.
„Ieşisem la club cu un grup de prieteni. Printre noi era şi un austriac. Eu eram pulbere. Trăsesem cocaină. Nu mai ştiu de la ce am început să ne certăm. Îmi amintesc doar că l-am bătut pe austriac până i-am rupt o mână. A doua zi, m-am întors în acelaşi club, fără să bănuiesc ce avea să urmeze. M-a ridicat poliţia în văzul tuturor şi m-am trezit în arest”, rememorează tânărul.
A fost primul moment în care s-a gândit încotro o luase viaţa lui. Tot nu avea altceva de făcut în celula de 9 metri pătraţi în care sătea închis 24 de ore din 24. Îşi făcea planuri şi plângea.
„Eram speriat de moarte. Nu ştiam ce se va întâmpla cu mine. Mi-am spus că, dacă scap de acolo, nu mă mai ating de droguri toată viaţa”, spune hunedoreanul.
„Drogurile mă ajutau să uit de probleme”
După o lună de puşcărie, s-a întors în libertate, dar şi la vechile obiceiuri. A uitat repede promisiunile făcute în arest.
„Nu ştiam decât să mă trezesc dimineaţa, să mă droghez şi să mă distrez în cluburi. Mă îndrăgostisem de o româncă din Severin şi trăgeam amândoi cocaină. Ea mi-a plătit avocatul care m-a eliberat şi, de atunci, parcă o iubeam mai mult. Asta însă m-a costat. Am cheltuit cu ea peste 1.000 de euro pe care reuşisem să-i pun deoparte până atunci. Când s-au terminat banii, s-a terminat şi relaţia. Am încheiat-o cu Austria şi am venit la Deva”, povesteşte Butnaru.
Acasă însă nu-şi prea găsea locul. Dependenţa de droguri îşi spunea cuvântul, aşa că s-a întors în străinătate. De data asta, a ales Elveţia şi spune că avea de gând să muncească serios. S-a angajat la o firmă care făcea curăţenie într-un azil de bătrâni şi câştiga 20 de franci elveţieni pe oră. Era mulţumit, dar firma nu-i putea oferi de lucru în fiecare zi. Iar timpul liber şi-l petrecea după cum se obişnuise.
„Umblam prin parcuri să cumpăr droguri. Am început să prizez ketamină. Plăteam 50 de franci pentru un gram de pulbere. ‘Băieţii’ o obţineau prin evaporarea lichidului din formele injectabile, deasupra unei oale cu apă clocotită. Ketamina era mai tare decât tot ce trăsesem până atunci. Îmi amorţea tot corpul preţ de o jumătate de oră. Îmi convenea, pentru că asta mă ajuta să uit de problemele de acasă”, motivează hunedoreanul.
Cum l-a scos Dumnezeu din iad
Ajuns într-o lume în care supravieţuirea e doar un vis, tânărul a găsit totuşi puterea s-o ia de la capăt. Dar nu înainte de-a ajunge pentru a doua oară în arestul Poliţiei.
„Eram deja paranoic. Aveam senzaţia că sunt urmărit continuu. Că cineva vrea să mă împuşte. Aveam halucinaţii. Mergeam pe stradă şi mă uitam în urma mea la fiecare secundă. Eram speriat de moarte. Văzusem prea multe în lumea în care îmi închipuiam că o s-o duc bine. Ştiam cum avea să arate sfârşitul şi nu păream să fiu prea departe de el”, spune tânărul.
Un episod pe care îi vine greu să şi-l amintească l-a adus cu picioarele pe pământ.
„Am intrat într-o secţie de Poliţie şi le-am spus că un tip vrea să mă împuşte. Poliţiştii şi-au dat seama că eram drogat şi m-au ţinut o zi în arest. Când mi-au dat drumul, m-am urcat în primul autobuz şi am venit acasă”, povesteşte Butnaru.
Libertatea i-a adus deveanului credinţa că o poate lua de la capăt. Şi a preferat să facă asta de unul singur. Nu are încredere în tratamentele de recuperare. Este convins că singurul lucru care contează este propria voinţă. I-a trebuit timp să se cunoască pe el. Să-şi facă ordine în viaţă şi să renască din propria cenuşă.
„Ani de zile, banii mi s-au strecurat printre degete. Nu m-am ales cu mare lucru de pe urma străinătăţii. Am reuşit totuşi să-mi achit datoriile”, e mulţumit tânărul.
„Mi-am dorit o viaţă nouă!”
În 2007, Petru Butnaru a ales viaţa. Şi de atunci se bucură de ea în fiecare zi. A renunţat întâi la ţigări şi la alcool, apoi la droguri. S-a întors la sport şi şi-a găsit un loc de muncă.
Lupta cu dezintoxicarea n-a fost uşoară. A trecut prin momente pe care le ştiu doar consumatorii.
„Mult timp am simţit nevoia să mă întorc la droguri, dar am noroc că în România nu le găseşti pe toate drumurile, la fel ca dincolo. Am avut ambiţia să-mi fac o viaţă nouă şi am înţeles că n-o pot avea decât cu o voinţă de fier”, spune astăzi fostul consumator.
N-a păstrat legătura cu niciunul dintre prietenii cu care se droga şi, în afară de apriopiaţi, nimeni nu-i cunoaşte povestea în detaliu. Nici măcar mama, pe care a regăsit-o după 12 ani, şi nici cele trei surori cu care a reluat legătura.
La 31 de ani, Petru Butnaru este de nerecunoscut. Un fost consumator şi dependent de droguri care îi îndeamnă pe oameni să nu renunţe niciodată la speranţa că un dependent se poate recupera – indiferent cât de gravă e situaţia.
El se socoteşte a fi cel mai bun exemplu. Pentru că a avut puterea să devină alt om. Nu e un sfânt, dar nici golan nu mai e. Şi vrea să fie privit aşa cum se vede el în oglindă. Un tânăr care a avut nevoie de o nouă şansă. Un tânăr pentru care viaţa a început abia acum 7 ani.
