A plecat de pe Valea Streiului şi s-a realizat profesional la New York. Este avocat analist la una dintre primele trei agenţii de rating şi analiză de risc financiar din lume. Are biroul în cel mai mare cartier de afaceri al Statelor Unite şi a învăţat meserie de la avocaţii de top ai Americii
America e greu de cucerit. Puţin români se pot lăuda că au reuşit. Elena Moldovan-Hoalgă este unul dintre ei. A găsit calea potrivită să ajungă pe Wall Street. Şi-a făcut meseria ca la carte şi a avut noroc cu firea descurcăreaţă de român şi cu puterea de a se adapta la orice situaţie.
La 38 de ani, hunedoreanca are o carieră de invidiat. A învăţat din mers regulile pieţei de capital şi şi-a pus semnătura pe tranzacţii de miliarde de dolari. Este analist legal la una dintre primele trei agenţii de rating şi analiză de risc financiar din lume, iar clienţii ei sunt cele mai importante instituţii financiare de pe mapamond.
Fata de la ţară – judecător la Deva şi Cluj
S-a născut la Petros şi a început şcoala în satul natal. Încă şi-l aminteşte cu drag pe învăţătorul ei, Titus Blaj.
„Era întotdeauna cu zâmbetul pe buze şi în fiecare zi ne învăţa ceva nou şi interesant. Fără el şi fără mulţi dintre profesorii pe care i-am avut la Petros şi, mai târziu, la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj, n-aş fi reuşit să-mi construiesc o educaţie solidă şi să-mi clădesc o carieră de succes”, este convinsă hunedoreanca.
La şcoala din Petros a învăţat suficient cât să poată intra printre primii la cel mai bun liceu din Ardeal, la vremea respectivă. A fost premiantă în fiecare an şi tot printre primii a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
În 1998, şi-a început cariera ca judecător stagiar la Judecătoria Deva. Avea 23 de ani şi n-o să uite niciodată prima şedinţă de judecată.
„Sala era plină de oameni. Mulţi dintrei ei – avocaţi cu experienţă. Eu abia ieşisem de pe băncile şcolii. Tremuram de emoţii sub roba de judecător. Mi-era teamă de vreo situaţie neprevăzută. Când am audiat primul martor, m-am liniştit. Mâinile îi tremurau mai tare decât ale mele”, povesteşte Elena despre începuturile carierei.
Conştientă cât de mult cântăreau deciziile ei, a făcut dreptate cât a putut de bine. După examenul de definitivat, s-a întors la Cluj – unde a fost judecător până în 2004 şi s-a specializat în Drept civil. O vreme, a fost judecător delegat în Capitală, la Ministerul Justiţiei – în ”Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă”, iar acestă experienţă a fost una cu totul deosebită pentru ea.
„Am avut acces la dosarele fostei Securităţi şi am fost cutremurată de coşmarul pe care l-au trăit atâtea victime ale comunismului şi de implicaţiile pe care ororile politice le-au avut asupra acestor oameni şi asupra familiilor şi prietenilor lor”, mărturiseşte hunedoreanca.
Primul pas peste Ocean
Acum 9 ani, viaţa Elenei a luat o întorsătură neaşteptată.
„Am plecat în Statele Unite, urmându-mi soţul care-şi pregătea acolo doctoratul în Sisteme informaţionale. Eu şi Mihai ne cunoaştem din liceu şi suntem împreună din primul an de facultate”, spune ea.
La o săptămână după ce-a trecut Oceanul, Elena Moldovan a început cursurile unui master în Afaceri Internaţionale şi Drept Comercial – la „Fordham University School of Law”, din New York. Fără master, nu putea intra în baroul american pentru că nu i-ar fi fost recunoscută diploma de licenţă din România.
„Mi-a fost destul de greu – în special din cauza limbii engleze, pe care o ştiam doar de la şcoală. Şi sigur că două ore pe săptămână, cât avea un elev în orar, nu sunt suficiente. Aşa că, la început, învăţam cu dicţionarul într-o mână şi cu cartea de drept în cealaltă. Pe de altă parte, nu era uşoară nici materia. E drept că lucrasem 6 ani ca judecător în România, dar sistemul de drept american e diferit de cel românesc – primul se bazează pe dreptul britanic, unde primează precedentele, iar celălalt pe dreptul francez, axat pe Codul civil”, explică românca.
Firmele americane preferă angajaţi şcoliţi în SUA
În 2005, cu masterul absolvit „Cum laude” – ceea ce reuşesc doar 10 la sută dintre studenţii din SUA, Elena a luat cu brio şi examenul de admitere în baroul statului New York. Dar greul abia acum începea, pentru că, dincolo de Ocean, posturile bune nu-i aşteaptă pe imigranţi.
„Majoritatea colegilor mei de master de la Fordham – jurişti veniţi din toată lumea, lucrau la proiecte temporare. Chiar şi mulţi avocaţi americani fac o astfel de muncă. Firmele de avocatură caută în primul rând candidaţi care au absolvit în Statele Unite, la universităţi de elită şi e firesc – sunt mai potriviţi decât cei instruiţi într-un alt sistem de drept, diferit de al lor”, explică hunedoreanca, amintindu-şi că a trimis zeci de aplicaţii sperând să-şi găsească un post în domeniu.
În final, a avut noroc cu un profesor de la „Fordham”, David White.
„După examenul de barou, mi-a oferit un post de asociat la firma lui – ‘White and Associates’. O firmă mică, dar care mi-a dat şansa să pătrund în sistemul de drept american. Eram doar câţiva angajaţi şi nu eram specializaţi într-un anume domeniu de drept”, mai spune Elena, rememorând şi unul dintre primele sale cazuri.
Doi bătrâni, soţ şi soţie, au dat în judecată o firmă producătoare de conserve, după ce au găsit un şoarece într-o conservă. Aveau şanse mari să câştige procesul şi să primească despăgubiri serioase. Dar pentru că verdictul ar fi durat destul de mult, iar ei nu voiau să-şi petreacă timpul prin sălile de judecată, au ales să accepte 10.000 de dolari din partea firmei de conserve, ca să renunţe la proces.
„La prima tranzacţie, aproape am picat de pe scaun!”
După un an de experienţă în firma fostului profesor, norocul i-a surâs din nou Elenei. A primit o ofertă de muncă de la „Cadwalader Wickersham & Taft” – una dintre cele mai cunoscute firme newyork-eze de avocatură, cu filiale la Londra, Bruxelles, Beijing şi Hong Kong. Noul post a introdus-o în alt domeniu – dreptul afacerilor. S-a specializat în pieţele de capital, iar clienţii ei erau instituţii financiare puternice de pe Wall Street – Morgan Stanley, Goldman Sachs şi JP Morgan Chase.
„Lucram la tranzacţii financiare de zeci de miliarde de dolari. Majoritatea creanţelor izvorau din contracte de credit ipotecar. Ţin minte şi acum prima tranzacţie. Era în septembrie 2006. Nu aveam cine ştie ce experienţă în domeniu şi totul îmi părea extrem de complicat. Valoarea tranzacţiei era de aproape un miliard şi jumătate de dolari. Întâi, am avut impresia că e vorba de un milion şi tot am făcut ochii mari. Dar când mi-am dat seama de suma reală, aproape am picat de pe scaun. Eram copleşită. Nu-mi venea să cred ce responsabilitate îmi era încredinţată. Am încheiat tranzacţia cu succes şi am învăţat din mers regulile şi cerinţele pieţei de capital. În plus, am avut şansa să învăţ meserie de la unii dintre cei mai buni avocaţi newyork-ezi din domeniul financiar” – povesteşte, încântată, hunedoreanca.
Program de lucru: 40 de ore pe săptămână
Criza financiară a lăsat mulţi americani fără loc de muncă, dar româncei nici măcar nu i-a clătinat postul de la „Cadwalader”. A rămas în companie până când a născut primul copil – în 2009.
„După naşterea Daliei, am decis să mă ocup exclusiv de îngrijirea ei. Toate rudele noastre sunt în România, aşa că nu aveam în grija cui s-o las, iar de creşă sau bonă nu se punea problema la o vârstă aşa de mică. În America, mamele se întorc la serviciu după mai puţin de două luni de la naşterea copiilor, dar eu n-am fost de acord să fac la fel. După doi ani, am născut al doilea copil – pe Amalia. Am stat acasă până când ea a fost destul de mare încât s-o pot lăsa în grija unei bone, iar Dalia a mers la gradiniţă”, mai spune Elena.
Când a fost pregătită să-şi reia activitatea, „Cadwalader” i-a reînnoit oferta de muncă. S-a întors în
companie pentru o jumătate de an, iar apoi, avea să aleagă altă variantă – un post de avocat analist la „Moody‘s Investors Service”, una dintre primele trei mari agenţii de rating, cercetare şi analiză de risc financiar ale lumii.
„La ‘Cadwalader‘ munceam aproape non-stop şi aveam un program imprevizibil. Acum aveam nevoie de mai mult timp pentru familia mea, iar programul de la ‘Moody‘s‘ mi-a permis acest lucru. La prima firmă negociam şi încheiam tranzacţii. Acum analizez legalitatea documentelor tranzacţiilor. Rezultatul final al muncii mele este întocmirea unor rapoarte care îi ajută pe investitori să înţeleagă ce drepturi au dacă decid să investească într-o anume tranzacţie. ‘Moody‘s‘ are clienţi din toată lumea şi oferă angajaţilor posibilităţi de avansare. Lucrez 40 de ore pe săptămână, iar biroul meu se află în Downtown Manhattan – World Trade Center. Îmi place ceea ce fac şi-mi plac oamenii cu care lucrez. Sunt foarte mulţumită şi din punct de vedere financiar, iar uneori pot lucra şi de acasă”, detaliază Elena.
Cu gândul la România
Soţii Moldovan trăiesc în Statele Unite de 9 ani. Locuiesc în New Jersey – aproape de New York City, iar majoritatea prietenilor lor sunt români.
„Trei dintre ei sunt foşti colegi de liceu din Cluj. Au venit să-şi facă doctorate sau masterate în Statele Unite şi au rămas aici – la fel ca noi. Timpul însă nu ne permite să ne întâlnim prea des. Abia avem vreme pentru fetiţele noastre. Dalia e foarte pasionată de puzzle. În weekend-uri, încercăm să vizităm cât mai multe locuri şi să găsim noi parcuri de joacă pentru copii. În timpul zilei, fetiţele merg la o grădiniţă privată, iar seara citim româneşte şi le povestim despre România şi despre oamenii dragi de acasă”, mai spune hunedoreanca.
Cel puţin deocamdată, Elena nu e hotărâtă să rămână definitiv peste Ocean.
„Suntem foarte mulţumiţi din punct de vedere profesional, dar gândul şi sufletul ne sunt tot acasă – la ţara în care am crescut şi unde trăiesc familiile noastre. Mama vine aici câte două-trei luni pe an, iar alte două luni le petrece în Canada, la fratele meu, Ştefan, care a plecat din România cu puţin înaintea mea. El e inginer de meserie şi partener fondator al unei firme de inginerie şi echipament tehnologic pentru industria alimentară, cu sediul în Toronto. Şi el are o familie minunată – doi copii reuşiţi şi o soţie care îl susţine în tot ce face. Amândoi ne întoarcem mereu cu drag la Baru Mare şi avem sentimentul că vom aparţine întotdeauna acelui loc minunat de pe Valea Streiului”, încheie Elena Moldovan.
–––––––––––––––––––
România vs. SUA: Diferenţe
Chiar dacă distanţa fizică dintre România şi America nu e din cale afară de uriaşă, mentalitatea şi obiceiurile oamenilor diferă foarte mult. Iar în 9 ani de când trăieşte dincolo de Ocean, Elena Moldovan a avut timp să observe şi ce-l diferenţiază pe român de omul din Lumea Nouă. Nu intră în discuţie doar limba, obiceiurile culinare ori stilul de viaţă – ci, înainte de toate, atitudinea oamenilor faţă de tot ce-i înconjoară.
„Americanii au o atitudine diferită faţă de muncă, de lege şi de poliţie, dar şi faţă de omul de lângă ei şi chiar faţă de ei înşişi. Aici primează respectul reciproc şi încrederea. De câte ori vin în România, nu văd decât nemulţumire peste tot. Oameni care se plâng la nesfârşit de politicieni, de sistemul juridic, de corupţie şi de multe altele. În SUA nu auzi la colţul străzii: Obama nu face asta sau Obama n-a făcut-o pe cealaltă. Un american get-beget e mândru de ţara în care trăieste şi are metode diferite de-a aborda problemele. Nu critică şi comentează de pe margine, ci se implică direct în rezolvarea lor. Din păcate, temperamentul nostru balcanic ne împiedică să depăşim starea de eternă tranziţie, iar aceasta, împreună cu situaţia politică din România, mă fac să mă hotărăsc greu să revin în locurile de unde am plecat acum 9 ani – în ciuda dorului de casă”, mai spune hunedoreanca.