De-o parte şi de cealaltă a drumului de pământ care leagă satul Gialacuta de civilizaţie, cele mai multe dintre case au rămas pustii. Unele s-au ruinat, altele sunt ascunse în buruieniş, semn că nimeni nu a mai avut grijă de ele în ultimii ani, iar în cele încă locuite, oamenii privesc cu resemnare spre viitor, chiar şi în preajma sărbătorilor de iarnă. 
“Mă gândesc cum a fost de bine, când veneau copiii la mine, de sărbători. Dar acum sunt singură şi rar mai vin oameni să mă viziteze. De Crăciunul trecut am fost bolnavă şi necăjită. Toate mă dureau, eram slăbită, iar copilul meu murise cu ceva timp înainte”, povesteşte Ana, cu lacrimi în ochi.
Boala a ţinut-o la pat zile întregi pe femeia de 89 de ani, care se numără printre cei cinci oameni rămaşi în Gialacuta.
De multe ori, bătrâna s-a simţit aproape de moarte. A fost internată într-un centru de îngrijire, apoi a fost purtată prin alte spitale şi cabinete medicale. „În azilul unde am fost dusă, am văzut oameni că mor şi în stânga şi în dreapta mea. Nu am vrut să rămân acolo. M-am întors acasă, aşa bolnavă cum eram, măcar să mor aici şi să fiu îngropată lângă locul de veci al soţului meu”, a spus Ana.
Femeia priveşte cu jale spre cimitirul din deal, aflat la câteva zeci de metri de casa ei. În urmă cu trei ani, Ana Rus asista neputincioasă la incendiul care a mistuit pe veci biserica din deal. S-a întâmplat într-o noapte de martie, în care flăcările au cuprins întâi păşunile şi apoi biserica veche de aproape trei secole. Femeia a văzut flăcările, dar nu a avut pe cine chema în ajutor, în satul pustiu. S-a rugat întreaga noapte, însă până dimineaţă, biserica se făcuse cenuşă. Doar acoperişul de tablă a rămas din lăcaşul la care bătrâna urca în fiecare duminică. De sărbători, Ana speră că va veni preotul în sat. Până la biserica din satul vecin, Căbeşti, aflată la cinci kilometri, femeia nu mai poate merge. Are 89 de ani şi nu o mai ţin puterile.
Izolaţi de sărbători
De la casa Anei Rus, drumul spre capătul satului Gialacuta devine impracticabil. Drumul de pământ e acoperit cu noroi greu, cu bălţi şi gheaţă, în care urmele roţilor nu se mai văd, semn că nimeni nu a mai trecut cu maşina pe acolo. De o parte şi de cealaltă apar case vechi, părăsite, acoperite de liane uscate, prăfuite. Un singur coş, al unei case la fel de dărăpănate, mai scoate fum. În curte, muncesc doi bătrâni, soţii Topor, obişnuiţi cu singurătatea. „În urmă cu ani buni satul era unul prosper, cu aproape 50 de case locuite. Au murit bătrânii, iar tinerii au plecat la oraş. Noi am rămas şi am îmbătrânit aici şi ne aşteptăm soarta, cum au făcut-o şi alţii. Satul va dispărea odată cu noi”, spune Loghin Topor. Bărbatul se arată bucuros de apropierea sărbătorilor. Îşi aminteşte colindele pe care le cânta în tinereţe, însă acum nu prea mai are ce sărbători. 
„Avem câteva animale de care îngrijim în fiecare zi, şi de Crăciun vom face la fel. Nu mai trăim sărbătorile ca altă dată, când locurile acestea erau mai vesele”, a relatat bărbatul.
Loghin nu ezită să le ureze celorlalţi sărbători fericite şi să se bucure de Crăciun, indiferent în ce situaţie se află. În cătunul de munte situat la 30 de kilometri de municipiul Deva, locuiau în trecut câteva zeci de familii. Cu timpul, cei mai mulţi dintre săteni au plecat să lucreze în Deva şi în împrejurimi şi şi-au abandonat definitiv locurile natale. Aşa a ajuns Gialacuta un sat cu doar cinci oameni, toţi vârstnici şi aproape neputincioşi.
