8.7 C
Deva
luni, octombrie 7, 2024

Zimbrii se întorc în libertate, după 3 secole. Vezi în ce zone din judeţ îi poţi întâlni!

Cel mai mare ierbivor de pe continent revine în sălbăticie, printr-un proiect paneuropean.

Un zimbru de la Rezervaţia din Haţeg este primul exemplar inclus în programul de reintroducere a „Uriaşilor Europei” în Carpaţii Meridionali

 

SPECIE ÎN PERICOL. Mai înalt, dar mai puţin masiv decât ruda sa apropiată, bizonul american, zimbrul a fost descris pentru prima dată în literatura ştiinţifică de Carl Linne, în 1758. În 1996, zimbrul a fost clasificat ca specie în pericol
SPECIE ÎN PERICOL. Mai înalt, dar mai puţin masiv decât ruda sa apropiată, bizonul american, zimbrul a fost descris pentru prima dată în literatura ştiinţifică de Carl Linne, în 1758. În 1996, zimbrul a fost clasificat ca specie în pericol

România rescrie povestea zimbrilor. Animalele străbunilor se întorc în păduri, după trei secole de când au fost vânate ultimele exemplare din Moldova şi Transilvania.

 

Schimb de zimbri

Zimbrul va fi readus la viaţă în natură prin programul „Rewilding Europe”, care debutează în luna mai şi este o iniţiativă europeană a organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF) Romania.

Proiectul îşi propune reintroducerea zimbrilor în Carpaţii Meridionali, dar urmăreşte şi diversificarea fondului genetic al zimbrului în România, prin schimburi de exemplare între rezervaţiile din ţară şi cele din restul Europei – pentru evitarea consangvinizării (împerecheri înrudite; puii rezultaţi prezintă un risc crescut de malformaţii).

Într-o primă etapă, în programul de reintroducere este inclusă o femelă (Roxana) de la Rezervaţia ‘Slivuţ‘, din Haţeg. Aceasta va fi trimisă în Munţii Ţarcu, din Caraş-Severin, iar în locul ei, vom aduce o femelă (Spider-woman) de la o rezervaţie din Springe, Germania, care va participa la reproducere şi la ameliorarea genetică a populaţiei de la Slivuţ”, a explicat pentru ZHD biogeograful Adrian Hăgăţiş, de la WWF Romania, managerul proiectului.

În rezervaţiile de zimbri din România există aceeaşi linie genetică din anii 50 şi, deci, exemplarele sunt puternic consangvinizate – a mai spus specialistul, explicând că primul lucru de care au nevoie aceste rezervaţii este împrospătarea genetică.

Vom realiza mai multe schimburi de zimbri pe viitor. Vom aduce din străinătate exemplare cu o compoziţie genetică diversificată. Astfel, vom putea pune şi Haţegul pe lista rezervaţiilor viabile la nivel european”, completează Hăgătiş, amintind şi despre potenţialul uriaş de atragere de vizitatori pe care-l are cel mai mare ierbivor din Europa.

Din cauza consangvinizării, zimbrul este considerat astăzi o specie vulnerabilă şi apare pe lista speciilor protejate în întreaga lume.

 

 

 

Zimbrii ajung şi în Munţii Poiana Ruscă

WWF Romania va extinde schimburile de exemplare şi la rezervaţiile din ţară şi va reintroduce zimbri în alte două zone din România – în Munţii Poiana Ruscă, din judeţul Hunedoara, şi între Munţii Ţarcu şi Semenic.

Am încheiat un protocol de colaborare cu Direcţia Silvică Hunedoara şi s-a pus deja în discuţie reintroducerea unor exemplare într-o zonă de lângă satul Poieni, în Munţii Poiana Ruscă”, explică Adrian Hăgăţiş.

Potrivit biogeografului, zimbrii nu sunt periculoşi, în ciuda faptului că sunt animale masive.

Comportamentul lor este, mai degrabă, defensiv decât ofensiv, agresiv – chiar şi în cazul cirezilor de femele şi pui. Când sunt în pericol, femelele se aşează spate în spate (în formă de stea) şi îşi ţin puii în mijloc. Nu au existat până acum cazuri de comportament anormal la zimbri – nici în România, nici în Europa. În România, au mai fost eliberate câteva exemplare – în zona Vânători‘, din Neamţ, şi nu a fost semnalat niciun incident. Ar putea exista totuşi un conflict om-animal doar dacă zimbri ar ajunge în fâneţele oamenilor, dar reintroducerea se va face cu informarea localnicilor, iar în fazele preliminare, vom monta garduri electrice în zonă”, detaliază coordonatorul programului.

 

Sute de zimbri în libertate

Proiectul Rewilding Europese desfăşoară în 10 zone-pilot de pe continent, dintre care două se află în România – în Delta Dunării şi în Carpaţii Meridionali.

Este un proiect pe termen lung şi nu se concentrează doar pe reintroducerea zimbrilor, ci şi pe alte activităţi de renaturare”, explică biogeograful.

Povestea zimbrilor din România este abia la început, dar Hăgăţiş este de părere că ar putea deveni o poveste de succes.

Deocamdată, vom aduce în ţară în jur de 30 de zimbri din mai multe rezervaţii din centrul şi vestul Europei, dar nu ne gândim doar la schimbul de animale. Exemplarele vor fi eliberate continuu. Vom realiza o reintroducere, dar şi crearea unei populaţii stabile, iar pentru aceasta este nevoie de câteva sute de zimbri. Lucrurile sunt asemănătoare şi la nivel european. Pentru a întări populaţiile de pe continent, trebuie să se atingă un total de 6.000 de exemplare, care să aibă în compoziţia genetică linii diferite”, mai spune reprezentantul WWF Romania.

Rewilding Europe” îşi propune ca un milion de hectare de teren, abandonat sau nefolosit, de pe întreg continentul, să fie redat faunei sălbatice.

–––––––––––––––––––––––––––––-

122 de zimbri trăiesc, în prezent, în România – în libertate, semi-libertate şi în grădini zoologice

–––––––––––––––––––––––––––––-

Unde pot fi văzuţi zimbrii în Româniacaseta

*Cea mai mare populaţie de zimbri din România trăieşte în judeţul Dâmboviţa, în Rezervaţia „Neagra” Bucşani – 50 de exemplare, pe o suprafaţă de 162 de hectare de teren.

*Parcul Naţional „Vânători”, din judeţul Neamţ, găzduieşte 34 de zimbri. 11 sunt în libertate şi sunt monitorizaţi în permanenţă, alţi 17 zimbri trăiesc în semi-libertate, în Rezervaţia „Dragoş Vodă”, iar 6 exemplare se află la Grădina Zoologică „Dragoş Vodă”. O parte a zimbrilor din Neamţ provine din Germania, Elveţia şi Suedia.

*În Rezervaţia „Slivuţ”, din Haţeg, judeţul Hunedoara, se află 12 zimbri (5 femele şi 7 masculi), care trăiesc într-un ţarc de 5 hectare de teren. 6 exemplare sunt pui născuţi în ultimii doi ani, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Silvice Hunedoara.

*În Rezervaţia „Vama Buzăului”, din judeţul Braşov, există 23 de zimbri, într-un ţarc de 10 hectare. 6 dintre ei sunt pui născuţi anul trecut.

*La Grădina Zoologică din Reşiţa se află 2 zimbri care au fost aduşi de la Rezervaţia “Neagra” Bucşani.

*Grădina Zoologică din Târgovişte găzduieşte un singur zimbru.

 

–––––––––––––––––

STATISTICĂ. 3.000 de zimbri în Europa

*Zimbru este cel mai greu animal de uscat din Europa. Poate ajunge până la o greutate de o tonă.
*Ultimele exemplare de zimbri europeni din sălbăticie au fost vânate în anul 1927, în Caucaz.
*În 1927, în Europa existau mai puţin de 50 de zimbri – toți în grădini zoologice.
*Zimbrii au fost reintroduși în sălbăticie începând cu anul 1951, toți fiind descendenții unei populații din Polonia. Aceştia trăiesc în special în estul Europei, în zone protejate din Polonia, Belarus, Republica Moldova, Lituania, Ucraina, Rusia.

*În Europa trăiesc, în prezent, în jur de 3.000 de zimbri, 1.600 fiind în libertate.
*Polonia are cea mai numeroasă populație de zimbri – aproximativ 1.300 de exemplare.

 

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/