Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunță că, până în 23 august 2017, se vor executa lucrări de întreținere și reparații la podul peste râul Mureș, situat pe DN 76, în zona Șoimuș, între autostrada A1 și DN7.
„Până în data de 9 august 2017, în zonă se va circula cu restricții timp de trei ore (intervalul 11-14), iar în perioada 9 – 23 august 2017, restricțiile vor fi instituite timp de cinci ore (intervalul 11-18). Intervalul orar în care se execută lucrările poate fi modificat, în funcție de avizul C.F.R. S.A., deoarece este necesară și întreruperea alimentării cu energie electrică a magistralei de cale ferată”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Lucrările de reabilitare vor fi efectuate cu ajutorul unui utilaj de mari dimensiuni, care va fi amplasat pe o bandă de circulație, zona fiind restricționată și semnalizată cu piloți de circulație. Traficul se va desfășura alternativ, pe o bandă. „Deoarece este posibil să se formeze coloane de autovehicule la ieșirea de pe autostradă, pe sensul Sibiu-Deva, pe DN 76, dar și pe DN 7, la intersecția cu DN 76, pentru evitarea zonei de lucrări, poate fi folosită ruta DN7 Deva – Simeria – intersecție A1 și retur”, a informat DRDP Timișoara.




