15.1 C
Deva
joi, martie 27, 2025

Romii care aveau „fabrica de bani falşi” au fost condamnaţi

Tribunalul Hunedoara a pronunţat joi sentinţa în dosarul în care patru romi au fost arestaţi pentru fals şi înşelăciune, fiind acuzaţi că au fabricat cu ajutorul unei imprimante şi apoi au folosit sute de bancnote false de câte 200 de lei.

falsi  (2)Patru romi săraci din Brănişca şi Deva au pus la cale o afacere care s-a dovedit prosperă, până a intrat în atenţie Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată. Marcel Mălescu, Ramona Căldăraş, Loredana Căldăraş şi Arnoc Muntean au transformat în toamna anului trecut un imprimantă multifuncţională într-o „fabrică de bani falşi”. Au procurat bancnote false de 200 de lei şi le-au introdus în piaţă. Pentru faptele lor, cei patru au fost condamnaţi, joi, de Tribunalul Hunedoara.

Instanţa condamnă pe inculpaţii: Mălescu Marcel Valentin, deţinut în Penitenciarul Aiud, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi pentru falsificare de monede la pedeapsa rezultantă de doi ani, două luni şi 20 de zile închisoare; pe Căldăraş Ramona Doina, deţinută în Penitenciarul Gherla, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune, la pedeapsa rezultantă de patru ani, 5 cinci luni şi 10 zile închisoare; pe Căldăraş Loredana Nadia, deţinută în Penitenciarul Gherla, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, falsificare de monede şi înşelăciune, la pedeapsa rezultantă de trei ani şi patru luni de închisoare; pe Arnoc Muntean, pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate, la doi ani de închisoare, cu suspendare”, a informat Tribunalul Hunedoara. Sentinţele nu au rămas definitive.

Puşi să dea banii înapoi

Cei patru vor trebui să restituie persoanelor, societăţilor şi chiar unei parohii, care s-au constituit părţi civile în dosar, sume între 200 şi 400 de lei. De asemenea, instanţa a confiscat „fabrica de bani falşi”, de fapt o imprimantă multifuncţională performantă, descoperită în locuinţa din Brănişca a unui inculpat.

Cei patru hunedoreni au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv în 22 octombrie 2014, în urma unei anchete a DIICOT. Aceştia au fost acuzaţi că într-o perioadă de şase luni au fabricat şi au pus în valoare circa 200 de bancnote contrafăcute de câte 200 de lei. Ancheta a început ca urmare a sesizărilor reprezentanţilor unor bănci şi a unor societăţi comerciale din judeţ, în posesia cărora au ajuns banii, fie de la persoane implicate în falsificarea lor, fie de la oameni care nu aveau cunoştinţă de faptul că bancnotele sunt false. În luna septembrie a anului trecut, a fost identificat unul dintre membrii grupării, care a falsificat banii cu ajutorul unui scanner. Arnoc Muntean a fost oprit în trafic, iar în urma verificărilor, poliţiştii au descoperit un set de bancnote contrafăcute, sub preşul de sub un scaun al maşinii cu care se deplasa. Din locuinţa lui au fost ridicat scannerul şi alte bancote false, iar ulterior au fost prinşi şi ceilalţi membrii ai grupării.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/