Cadrele didactice din Valea Jiului afiliate la Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au înaintat o petiţie Guvernului în vederea susţinerii financiare reale a învăţământului. Profesorii spun că s-au săturat să fie consideraţi „şpăgari” şi să se bazeze pe susţinerea financiară a părinţilor elevilor.
Profesorii spun că este inadmisibil ca activitatea unei unităţi de învăţământ să fie susţinută financiar de salariaţii acesteia şi de părinţi, în condiţiile în care, potrivit Constituţiei, învăţământul este gratuit. „Este o petiţie în care noi protestăm împotriva subfinanţării învăţământului, care este prioritate naţională – iar ca prioritate naţională ar trebui să primească 6% din PIB, dar nici în acest an nu va fi mai mult de 4% – şi, de asemenea, împotriva campaniei exclusiv dusă împotriva cadrelor didactice şi care ne afectează”, a declarat Rodica Doicear, secretar general al Federaţiei „Spiru Haret” Hunedoara. Aceasta recunoaşte că sunt şi cadre didactice care sunt în culpă din acest punct de vedere, dar spune că nu poate fi aruncată anatema asupra tuturor. De asemenea, reprezentanţii ISJ Hunedoara spun că asemenea cazuri prezentate în mass- media sunt, din fericire, izolate. „În cadrul strategiei naţionale de acţiune anticorupţie s-au prelucrat mai multe articole de lege, care presupun şi ceea ce ar însemna obţinerea de foloase necuvenite. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, prin adunări şi dezbateri, a încercat să demonstreze că aceste cazuri sunt izolate şi nu reprezintă calitatea dascălilor”, este de părere inspectorul şcolar general adjunct al ISJ Hunedoara, Vasile Pop.


