1.8 C
Deva
duminică, decembrie 8, 2024

Să dezvopsim Cioara vopsită

În urmă cu două zile, ne-a parvenit la redacţie un text anonim, al cărui erou este domnul ziarist de presă Alin Bena, un mai vechi prieten al ziarului nostru. Domnul Bena ne-a tot certat, e drept, pe Facebook, pentru că am uitat să vă spun, dumnealui este corespondentul total şi plenipotenţiar al Facebook-ului în Hunedoara. Adică se cam bâlbâie pe la conferinţele de presă când este întrebat ce publicaţie reprezintă, mormăind ceva despre reţeaua de socializare. I-am dat şi o replică, dar constatăm că nu s-a învăţat minte. În pagina sa de pe Facebook, „Cioara vopsită”, cioara Bena continuă să cârâie supărător pentru urechile noastre. Am decis să nu-i mai dăm replici, pentru că astfel, publicând despre el în ziarul nostru, nu facem decât să-l scoatem din anonimat. Când am primit textul la redacţie însă, ne-am amintit de domnul Bena şi am decis să-i mai acordăm un ultim spaţiu în jurnal.
Vrem să mai facem precizarea că reporterii noştri au verificat la sânge fiecare afirmaţie şi ele sunt adevărate. De aceea, deşi nu este materialul redacţiei, ne asumăm întreaga responsabilitate asupra conţinutului lui, aşa că dacă cioara corespondent Facebook vrea să cheme pe cineva în judecată, avocaţii noştri îi stau la dispoziţie.
Considerăm că se cuvine să ne despărţim cu zâmbetul pe buze de domnul Bena. Aşa că îi transmitem un banc:
„Crocodilul se întâlşneşte cu dinozaurul şi îl întreabă:
– Pe tine te-a sunat Noe?
– Nu, răspunde dinozaurul
– Atunci e nasol!

Parafrazând, întrebăm şi noi:
– Cioară, te-a sunat Noe?
– ….
– Nasol!

 

vopsita

 

„Cine este Cioara vopsită?

Pentru că ciorile s-au apucat de scrieri de memorii, credem noi că e cazul să le aducem aminte de porțiuni de biografie pe care, dat fiind capul lor mic, le-au uitat. Că de, cioara o fi fiind ea simpatică, dar are minte puțină și onoare deloc. De aceea este și vânată de prin pomii pe unde se aciuiază pentru că face prea multă murdărie în jur? Nu, domnule Cioară, parcă sunteți și vânator, așa-i?
Deci… Cioara vopsită, este, așa cum îi spune și numele, o cioară vopsită. Numele ei este Alin Bena și vom trece în revistă culorile și datele succesive de vopsire ale ciorii, una dintre cele mai demagoage ciori de pe plaiul hunedorean, care a păcălit și mai păcălește încă mulți papagali și papagalițe care cred în onestitatea și comportamentul deontologic al ciorii Alin Bena. Care, apropo, nu are niciodată curajul să-și privească interlocutorul în ochi – poate de aia este o cioară vopsită cu ochelari.
Și s-o luam cu anul 2002. Întoarsă de prin peregrinări mai mult sau mai puțin onorabile, cioara Bena își caută stăpân și cur de pupat. Le găsește în persoana lui Mihail Rudeanu, pe atunci pe cai mari în PSD și președinte al Consiliului Județean Hunedoara, prieten cu Laurențiu Nistor (da, da, acel Laurențiu Nistor pe care cioara Bena îl înjură acum cu foc și face mișto de el) și Aurelian Serafinceanu, zis Rică. Din combinație nu lisște alt pesedist de seamă în epocă, anume Seba Zgavârdean, care pune banul sub ciocul ciorii și îi organizează la hotel Deva ditamai recepția de lansare a postului TV Realitatea, pe atunci stăpânit de regele gunoiului Prigoană. Și pupă cioara Bena cururi și mâini de pesediști până nu mai știe de capul lui, ciugulește cuminte firimituri de pe sub mese și dă-i și luptă deontologic cu adversarii PSD-ului.
Dar vine anul 2005 și cade PSD. Vine la putere Alianța Dreptate și Adevăr, pe gustului ciorii Bena, care vrea și ea dreptate și emancipare de sub pulpana asupritorilor de la PSD, care nu-i dăduseră, chipurile, destui bani. Cum în combinație este și PNL, și cum în PNL este un mare iubitor de presă, numit Mircea Moloț, cioara Bena identifică repede noul cur de pupat și începe gudureala pe lângă buzunarul lui Moloț (da, da, exact acel Moloț pe care cioara Bena îl bălăcărește azi cu mânie proletară). Moloț, fraier, pune botul și îi dă lui Bena televiziunea luată de la Zgăvârdean, Nistor et comp. Și o unge pe cioara revopsită Bena șef peste aceeași Realitatea TV, acum în mâinile naționale ale lui Sorin Ovidiu Vântu.
Suge cioara revopsită Bena ce suge de prin buzunarele generoase ale lui Moloț (da, din nou ați ghicit, ale coruptului Moloț, care îi dădea lui Bena sume mari să se tot plimbe și să producă emisiuni deontologice de înfierare la adresa PSD – că na, așa e Bena, unde a lins, scuipă și invers).
Apoi pleacă să deschidă televiziuni prin alte părți de țară, dar probabil acolo lipseau fraierii, așa că revine la Deva, unde densitatea de prostalăi pe metru pătrat e mai mare. Face ce face și se lipește de Antena 1 Deva, că de, obrazul subțire cu cheltuială se ține. Zicem așa pentru că cioara re-re-revopsită Bena primește pentru exact șaisprezece emisiuni pe lună ceva la mia de euroi, oferiți cu generozitate, printre alții, de Petru Mărginean (da, daaaaa, din nou ați ghicit, acel Mărginean pe care îl înjură acum și-l miștocărește copios cioara re-re-revopsită Bena).
Stă cioara Bena ce stă la Antena 1 Deva și se hotărăște să iasă din ipocrizie – cică… Cu alte cuvinte, mirosise el alt cur de pupat și alt buzunar de golit, scuipă repede unde a lins și pleacă să se facă consilier de imagine la PDL, unde face campanie lui Mircia Muntean (da, daaaa, daaaaaaaa, ați ghicit, felicitări, acel Mircia Muntean pe care-l bălăcărește acum și curul căruia l-a pupat pe când era la televiziunea lui Moloț iar Moloț era prieten cu Mircia Muntean). Pune cioara re-re-re-revopsită Bena mâna pe vreo 40000 de euroi (de unde? știm noi de unde, dar na, dacă omul l-a crezut, i-a dat, nu e prost cine cere…), pierde alegerile pentru noii stăpâni și se refugiază pe o cracă de la Săcărâmb, cracă pe unde și-a făcut el o vilă. Între timp, nu uită să-i scuipe bine pe toți anteriorii, Nistor, Moloț, Mărginean, Muntean, care îngrășaseră cioara copios – sau așa cum zice Bena (mamăăă, câtă dreptate are!), au hrănit cioara. Și au hrănit cioara re-re-re-revopsită Bena până a ajuns să aibă un burdihan respectabil, dar tot mai greu de menținut fără surse.
Dar banii se termină și cururi de pupat ar mai fi. Așa că cioara re-re-re-re-re-re-revopsită Bena iese din ipocrizie și caută să lingă unde a scuipat (sau să scuipe unde a lins? scuze, nu mai contează). Caută adică un alt cur și alți păcălici, că județul Hunedoara este o rezervă inepuizabilă și de fraieri și de cururi de lins, gata să fie oferite, contra comisioane grase, ciorii Bena.
Așa că cioara re-re-re-revopsită Bena este pe cale să se revopsească în culori galben-albastre cu aromă de Cerna, căci oglindă-oglinjoară, cine este cea mai frumoasă și mai deșteaptă și mai apreciată și mai lider informală deputată din țară…?
Ei, aici e aici. Daaaaa, daaaaaaa, ați ghicit, curul este pus la bătaie din nou, cioara este hrănită și salvată de la moarte sigură prin inaniție. Chestie de timp până va scuipa unde linge acum (sau va linge unde a scuipat…?).”

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/