Șapte oameni au fost răniți pe un bulevard din Petroșani

Un accident soldat cu șapte răniți s-a petrecut duminică pe un bulevard din Petroșani, după ce un șofer a intrat pe contrasens.

„Un conducător auto de 49 ani, din Petrila, a pătruns pe sens opus și a acroșat autoturismul care circula regulamentar din sens opus, condus de un tnar de 27 de ani. În urma impactului ai rezultat șapte victime, trei din mașina hunedoreanului și patru din cealaltă, înmatriculată în Argeș”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara. La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje de Ambulanță și ale SMURD. „Un bărbat este în stare gravă, cu traumatism cranian, toracic și fractură de femur. Un copil, în vârstă de cinci ani, are escoriații, fără leziuni grave. Restul pacienților sunt stabili”, a declarat dr. Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului Hunedoara.

„Cel mai grav rănit, un bărbat, a fost încarcerat, fiind eliberat din autoturism după intervenția echipei de descarcerare”, a comunicat Anemona Doda, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.

FOTO: ISU Hunedoara.

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente