Scandal cu acuzații grave în Consiliul Local Deva

Primarul Devei, Florin Oancea, a declarat că înaintea ședinței de Consiliu Local în care a cerut schimbarea din funcție a viceprimarului Răzvan Mareș, acesta a venit la el și l-a amenințat cu moartea.
„Înainte de a începe ședința, viceprimarul s-a aplecat către urechea mea și mi-a spus < >. I-am răspuns că nu mi-este teamă de moarte și că nu mă uit la șantajul lui. Nu mă tem eu de amenințările lui Răzvan Mareș. El a condus această primărie și a format o caracatiță. Lucrrurile acestea nu vor rămâne așa”, a declarat primarul Devei, Florin Oancea.
Răzvan Mareș a negat acuzațiile. „Eu l-am amenințat cu moartea pe domnul Florin Oancea? Ar trebui să își facă o expertiză psihologică. De fapt, toți aleșii locali ar trebui să ne facem o astfel de analiză. Dacă dânsul vrea să transforme totul într-un circ și vedeți cum arată ședințele de consiliu local, să facă circ”, a declarat viceprimarul Răzvan Mareș.
Vineri, Consiliul Local Deva a respins proiectul de hotărâre inițiat de primarul Florin Oancea, de schimbare din funcţie a viceprimarului Răzvan Mareș. În urmă cu o lună, Florin Oancea a iniţiat un proiect similar, respins, de asemenea, de consilieri. Florin Oancea i-a retras atribuţiile pe motiv că nu are încredere în el. „Este viceprimar, dar va avea un statut de consilier, deși va primi un salariu de lux, de circa 9.000 lei”
Florin Oancea a fost ales primar al Devei în 5 noiembrie 2017, în urma alegerilor locale organizate după trimiterea în închisoare a fostului edil, Mircia Muntean. Răzvan Mareş deţine funcţia de viceprimar din iunie 2016.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente