Piaţa imobiliară este blocată, chiar şi după vârful recesiunii financiare. Puţini mai sunt cei care cumpără, deşi preţurile sunt mai mult decât avantajoase şi încă în scădere. Iar dacă apartamentele au ajuns săs e vândă în rate, în Valea Jiului, blocurile nu au deloc căutare.
Două blocuri din Uricani îşi caută cumpărători şi asta nu de azi – de ieri, ci de câţiva ani. Chiar şi aşa, nimeni nu vrea să investească într-un întreg imobil, deşi preţurile sunt mai mult decât atractive. Astfel, un bloc de patru etaje care deşine conductă de apă, energie electrică şi reţea de canalizare, inclusiv ieşire la drumul principal se vinde cu 95.000 de euro, la o suprafaţă totală de aproximativa 3600 m2. La fel un alt imobil, situat în imediata vecinătate, care are aceleaşi facilităţi, însă numai 3 etaje şi o suprafaţă de aproximativ 2.200 m2.
Imobilele scoase acum la vânzare la preţuri „fără concurenţă” au fost achiziţionate în urmă cu câţiva ani, când investitorii credeau că au dat lovitura pe piaţa imobiliară. Noii proprietari ai blocurilor promiteau reabilitarea lor din temelii, iar unul dintre acestea – un bloc turn din centrul localităţii – ar fi urmat să se transforme în hotel. Astfel, în anul 2007, reprezentanţii Primăriei Uricani au vândut trei blocuri de locuinţe la preţul unui apartament de patru camere dintr-un oraş mai răsărit. Oricum edilii recunoşteau că erau dispuşi să vândă pe un euro clădirile, doar să le repare cineva. În total, după vânzarea a trei imobile de locuinţe, Primăria Uricani s-a ales cu aproape 150.000 de lei. Primăria s-a scăpat de blocurile degradate sau nefinalizate, însă cumpărătorii lor şi-au dat seama că proiectele erau fanteziste, mai ales pe fondul crizei care a lovit puternic piaţa imobiliară Aşa că blocurile au fost scoase la vânzare, însă nimeni nu pare interesat de ele după ce şi lucrările la DN 66A Uricani–Herculane au „îngheţat” de câţiva ani.
Nimeni nu vrea „blocul lui Simota”
Nici blocul deţinut de una dintre firmele miliardarului Alin Simota nu este mai atractiv pentru cumpărători. Ansamblul de locuinţe situat în imediata apropiere a Spitalului de Urgenţă petroşani, este scos pentru a treia oară la licitaţie de lichidatorul judiciar al SC Simar SRL: Licitaţia a fost reprogramată pentru data de 8 noiembrie, la ora 10.00, după ce până acum nimeni nu a vrut imobilul amenajat pe o fundaţie săpată încă din 1989 şi pe care administraţia publică din Petroşani i-a concesionat-o omului de afaceri pe o perioadă de 49 de ani contra sumei de 3 USD/mp/an. Pentru construcţia imobilului, Alin Simota a contractat un credit bancar, iar calculele iniţiale erau profitabile, mai ales că apartamentele urmau să aibă finisaje de lux. Apartamentele au fost scoase la vânzare la preţuri cuprinse între 35.000 şi 50.000 de euro, dar nici un apartament nu a fost vândut, preţul fiind considerat prea mare. În consecinţă, nici ratele creditului nu au mai fost achitate, aşa că banca ce a acordat creditul a decis să execute silit scâociettaea controlată de Alin Simota, în contul datoriei. Blocul este scos al vânzare pentru suma de 5. 280.000 de lei, fără TVA şi are subsol, parter, două etaje şi mansardă, adică în total 28 de apartamente, 19 garaje şi 16 boxe.