Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii, valabile până vineri seară pe râuri din 15 bazine hidrografice. Potrivit hidrologilor, până vineri, la ora 12:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri ale debitelor şi nivelurilor, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din mai multe bazine hidrografice, inclusiv al Crişului Alb, în zona Hunedoarei.




