22.9 C
Deva
miercuri, iulie 24, 2024

Sentință definitivă pentru Daniel Moc, în dosarul traficului de comori dacice

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa pentru Daniel Moc, unul dintre cei zece inculpaţi într-un dosar al traficului de comori furate din siturile cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Daniel Moc a solicitat să fie judecat separat, după ce în 2015, în acelaşi dosar, Judecătoria Deva l-a achitat pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, dar l-a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural aflat în situri arheologice şi la un an închisoare pentru infracţiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă. La finalul unui proces început în 2008 la Deva şi continuat la Curtea de Apel Alba Iulia, Daniel Moc a primt următoarea sentinţă:

„Condamnă pe Moc Daniel la pedeapsa de şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat de obiecte de patrimoniul cultural cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional şi dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea de tăinuire cu consecinţa pierderii unor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Moc Daniel pentru infracţiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă, constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Moc Daniel pentru infracţiunea de infracţiunea de şantaj, constatând că a intervenit prescrip?ia răspunderii penale. Reduce cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul Moc Daniel la suma de 111.576 euro. Definitivă”, a informat Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit rechizitoriului, „în perioada 2002 – mai 2005, Daniel Moc a participat în mod repetat la efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice ale cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, clasate monument istoric, de unde a sustras o ţintă ornamentală în valoare de 50 euro şi a ajutat la valorificarea unei brăţări dacice în valoare de 500.000 Euro de către numitul Magda David (condamnat în dosarul Aurului dacic)”. Brăţara ar fi făcut parte din cele cinci spirale antice din aur descoperite de braconieri în mai 2001, într-o groapă sacră, în punctul Căprăreaţa, al Sarmizegetusei Regia.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/