Sergiu Gostian a fost condamnat pentru omor. Tribunalul Hunedoara a pronunţat soluţia în dosarul tânărului arestat în 25 decembrie 2013, după ce a tăiat gâtul unui adolescent de 18 ani, cu care se certase într-un club din Ostrov (Haţeg).
Instanţa respinge cererea inculpatului GSD de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de omor, prev. de art.188 C.pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art.195 C.pen. Condamnă pe inculpatul GSD aflat în arest preventiv în Penitenciarul Aiud, jud.Alba la: – 7 (şapte) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor, pentru comiterea infracţiunii de omor. Instanţa menţine măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art.72 al.1 fraza I C.pen. deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 25.12.2013 la data de 30.04.2014. Constată că persoana vătămată VN nu s-a constituit parte civilă în cauză. Constată că prejudiciul cauzat părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, cu sediul în Deva a fost integral recuperat. Dispune ataşarea la dosar a mijloacelor materiale de probă înregistrate în Registrul corpurilor delicte şi al mijloacelor materiale de probă al Tribunalului Hunedoara – Secţia penală, şi obligă pe inculpatul GSD la plata sumei de 2.800 lei – cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. – SURSA: Tribunalul Hunedoara.
Sergiu Gostian a recunoscut fapta comisă, pentru a beneficia de diminuarea pedepsei.
În noaptea de 24 decembrie 2013, în timpul unei petreceri organizate într-un local din satul Ostrov (Haţeg), Gostian a atacat cu un pahar un tânăr de 18 ani cu care se certase în timpul petrecerii. Cioburile i-au secţionat victimei artera carotidă şi au provocat decesul acesteia.