Lucrările Sesiunii anuale de comunicări științifice organizată de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva se vor desfășura la Deva, în zilele de 16-17 iunie 2022. Sunt așteptați mai mult de 80 de oaspeți din întreaga țară, care se vor alătura istoricilor și etnografilor hunedoreni. Pe parcursul celor două zile, municipiul de la poalele Cetăţii va deveni locul în care vor fi prezentate cele mai noi rezultate ale cercetărilor din mai multe domenii.
În cadrul manifestării culturale cu o lungă tradiție, unul dinte domeniile de interes va fi reprezentat de Secțiunea Arheologie, unde vor fi prezentate lucrări având ca temă preistoria, istoria veche și a Evului Mediu. Între temele abordate se înscriu:
Locuirea Starčevo – Criş timpurie de la Rapoltu Mare – La Vie, judeţul Hunedoara;
Necropola din perioada târzie a epocii bronzului de la Zalău – Dealul lupului
Specii de plante utilizate în dieta comunităților culturii Gava din așezarea de la Teleac (jud. Alba)
Harta arheologică a municipiului Deva, ediția 2022
Noi elemente de fortificare în aria Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei
Clădirile publice ale Miciei între arheologie și epigrafie
Schimbări demografice și culturale în Transilvania spre începutul perioadei medievale timpurii (ultima treime a sec. al VI-lea – sec. al VII-lea).
Numărul intervențiilor susținute de cercetători cu înaltă ținută științifică din muzee, institute ale Academiei Române și Universități este mult mai amplu și toate sunt rezultatele unor cercetări prin metode moderne de investigaţie, pe baza cărora participanții conturează pagini vii din viața de demult
Pe parcursul celor două zile, municipiul de la poalele Cetăţii va deveni locul în care vor fi prezentate cele mai noi rezultate ale cercetărilor din domeniu.
Vă vom ține la curent pe măsură ce se vor derula etapele organizării Evenimentului.
Secția de Marketing și Relații cu Publicul
MCDR Deva