12.4 C
Deva
vineri, martie 28, 2025

Un bărbat din Simeria a fost condamnat pentru violarea unei eleve de 12 ani

Marcel Compodi, bărbatul arestat preventiv pentru viol, fiind acuzat că a abuzat sexual o elevă de 12 ani, fiică a fostei sale iubite, a fost condamnat de magistrați.

„Instanța condamnă pe inculpatul Compodi Marcel, arestat preventiv în Penitenciarul Aiud, la pedeapsa de trei ani şi șase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, pe o perioadă de 5 ani, constând în interzicerea exercitării mai multora dintre următoarele drepturi, respectiv: a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; e)drepturile părinteşti; f)dreptul de a fi tutore sau curator; n) dreptul de a comunica cu victima minoră sau cu mama acesteia ori de a se apropia de acestea la mai puţin de 500 metri de ele; o)dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima minoră desfăşoară activităţi sociale la mai puţin de 500 metri. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 2.000 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a informat Judecătoria Deva. Decizia a fost luată după ce violatorul a recunoscut acuzațiile.

În iunie, magistraţii au dispus arestarea preventivă a lui Marcel Compodi (41 de ani) bărbatul din Simeria care a abuzat sexual o minoră, în repetate rânduri. Copila de 12 ani a trecut printr-un calvar, în ultimul an, fiind lăsată fără apărare în faţa concubinului mamei sale, care ar fi violat-o şi a supus-o la perversiuni sexuale. Abuzurile sexuale la care minora a fost silită în repetate rânduri au început din primăvara anului trecut, susţin reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, care investighează cazul. Abia recent minora şi-a făcut curaj şi a relatat mamei sale despre ororile îndurate. Unchiul elevei a fost cel care a anunţat autorităţile, iar la scurt timp, Marcel Compodi a fost reţinut pentru viol în formă continuată, asupra unei minore care s-a aflat în grija inculpatului.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/