Alin Simota s-a răzbunat, sau cel puţin a încercat să se răzbune, pe toţi cei care nu au dansat aşa cum cânta el, fie că vorbim despre parteneri de afaceri, fotbalişti de la Jiul Petroşani, diverse personaje din anturajul său ori pe cei care îi datorau bani. Dar, acţiunile violente ale grupării infracţionale conduse de el, îi vizau mai ales pe cei care îi blocau interesele financiare ori politice.
Unul dintre cei vizaţi de agresiune nemiloase comandate de miliardarul Alin Simota, spun procurorii, este şi fostul lider al minerilor din Valea Jiului, ex-deputatul Vasile Ioan Savu. Pentru Savu s-a pregătit o răzbunare cruntă, pentru că acesta s-ar fi opus unor afaceri pe care Simota vroia să le deruleze cu Compania Naţională a Huilei. „Simota Alin, în cursul anului 2005, i-a cerut inculpatului Litera Constantin Cristian s-ai aplice o bătaie numitului S.V., fost lider de sindicat în Valea Jiului şi paralmentar, întrucât acesta se opunea unor afaceri pe acre Simota Alin urma să le deruleze cu întreprinderea minieră unde S.V. era lider de sindicat”, se arată în rechizitoriul procurorilor care au instrumentat dosarul. Constantin Litera a format imediat o echipă de smardoi, care l-au urmărit trei zile pe Savu, în apropierea locuinţei acestuia, înarmaţi cu ciocane. A treia zi, spun procurorii, a părut poliţia, iar bătăuşii au abandonat misiunea, Vasile Savu scăpând ca prin minune nevătămat.
Afaceri cu cântec
Pentru Alin Simota, Compania Naţională a Huilei Petroşani a fost o bună vacă de muls, alături de alte instituţii ale statului cu care a avut contracte profitabile. Indiferent de cine se afla la guvernare, ori al conducerea CNH, firmele patronate de Simota nu s-au putut plânge de lipsă de contracte avantajoase, chiar dacă unele au fost la limita legii, ori dincolo de această linie imaginară.Oricum, afacerile miliardarului cu CNH Petroşani au intrat şi în atenţia organelor de anchetă din cauza condiţiilor în care s-au derulat. Unul dintre cele mai controversate contracte este legat de prestarea, prin firma Atomis Internaţional SRL Petroşani, a serviciului de protecţie prin relee şi automatizări (PRAM) la nivelul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani. Un control efectuat de Direcţia Finanţelor Publice Hunedoara a scos la iveală, în anul 2003, că firma Atomis Internaţional SRL Petroşani ar fi obţinut peste 30 de miliarde de lei în plus de la CNH, dintr-un contract de prestări servicii, diferenţele fiind rezultatul dintre sumele pretinse şi cele facturate prin devizele de reparaţii întocmite de furnizor. „Prin orele de intervenţie rezultate din autorizaţiile de lucru emise şi orele de muncă convenţională negociate, prestatorul nu poate justifica valoarea prestaţiei pretinse prin devize de lucrări din cauză că, la negocierea de tarife, nu a prezentat o fundamentare reală a acestora, bazată pe norme de muncă”, se arată în raportul DGFP.
Corb la corb îşi scoate ochii?!
Nici liderul de sindicat- deputat Vasile Ioan Savu nu a fost uşă de biserică şi a avut, de asemenea, probleme cu legea. De fapt, Vasile Savu, un personaj extrem de controversat care în 2011 a scăpat de răspunderea penală prin împlinirea termenului de prescripţie a faptei, a devenit exemplu negativ dat de Comisia Europeană în Raportul pe Justiţie, în care s-a solicitat României să accelereze dosarele de corupţie la nivel înalt. Dosarul penal al fostului lider de sindicat s-a tot plimbat prin instanţe până la împlinirea termenului de prescripţie a faptei. Preşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Vasile Savu a fost şi deputat între 2000 şi 2004, din partea Asociaţiei Macedonenilor Slavi din România. În anul 2006 procurorii DNA au decis trimiterea lui în judecată pentru fapte de corupţie şi au stabilit că fostul parlamentar a făcut excursii repetate în SUA, Africa de Sud, dar şi în ţări europene pe banii Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului şi ai Confederaţiei Sindicatelor Miniere din România. Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, Vasile Savu a fost acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Condamnat de prima instanţă de judecată la trei ani de închisoare şi plata a 50.000 de euro, fostul lider al minerilor a scăpat basma curată în cele din urmă, după ce în luna aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a constatat încetarea procesului fostului deputat PSD.
Preţul împăcării: 10.000 de euro şi 20.000 de lei
Fostul consilier local PDL Paul Gherasim a uitat de bătaia încasată care l-a băgat pentru o lungă perioadă de timp în spital pentru o sumă considerabilă. Potrivit rechizitoriului din Dosarul Simota – Litera, Gherasim şi-a schimbat radical declaraţiile iniţiale contra sumei de 10.000 de euro, încasaţi de la Cristian Litera, respectiv 20.000 de lei de la Alin Simota. ”Sumele de bani s-au dat pentru ca P.V.G. să-şi schimbe declaraţiile din dosarul în care era cercetat L.V. (n.r. Valer Lăcătuş cel care a fost trimis în judecată pentrua gresiune) şi să nu mai producă agitaţie în mass-media privind implicarea lui Simota în această bătaie. Banii au fost daţi persoanei vătămate P.V.G. în scopul încheierii unei înţelegeri frauduloase. Aceasta cu prilejul administrării probaţiunii în dosarul în care a fost trimis în judecată Lăcătuş, a participat la efectuarea unei recunoaşteri din grup, indicându-l după spusele sale, fără dubii, ca autor al agresiunii. După ce între persoana vătămată şi învinuiţi a intervenit înţelegere frauduloasă, materializată într-un act autentic, persoana vătămată a revenit asupra declaraţiei iniţiale şi a negat că l-ar fi recunoscut pe autorul agresiunii în persoana inculpatului, motivând sugestionarea sa în acest sens de către lucrătorii de poliţie. În plus, conform înţelegerii cu inculpaţii Litera şi Simota, persoana vătămată a declanşat o campanie mediatică susţinând în esenţă, cele menţionate mai sus”, se arată în rechizitoriu.
La finele lunii decembrie 2008, fostul consilier local PDL din Petroşani, Paul Gherasim, a ajuns în stare gravă la un spital din Capitală, după ce a fost bătut cu bestialitate de patru persoane, incidentul având loc în faţa blocului în care locuieşte victima. Doar unul dintre agresori a răspuns pentru incident, în baza unei expertize ADN efectuate pe cagula smulsă de Gherasim în încăierare. Fostul consilier local era convins la vremea respectivă că s-a încercat intimidarea sa, pe motive politice, mai ales că în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din luna iunie acesta a depus plângere pentru ameninţare cu moartea. Unul dintre cei patru agresori ar fi fost chiar Cristian Litera, dar până la urmă fapta nu a fost probată, iar Paul Gherasim a recunoscut apoi că s-a împăcat cu agresorii lui.