Ana Bursuc (74 de ani) şi Ana Şodrâncă (80 de ani) au rămas locatare ale unui bloc cu 15 apartamente ridicat la sfârşitul anilor 1960 la poalele fostei cariere de dolomită din Crăciuneasca, unul cătunele depopulate din zona Hunedoarei.
Două femei au rămas singurele supravieţuitoare ale uneia dintre cele mai prospere zone industriale din împrejurimile Hunedoarei, distrusă în prezent. Cele două bătrâne locuiesc într-un bloc ridicat de comunişti în mijlocul sălbăticiei, pentru pe angajaţii unei foste cariere de dolomită din Crăciuneasca. Până în urmă cu două decenii, povestesc femeile, toate apartamentele blocului erau ocupate de familii de muncitori în exploatările de talc, dolomită şi calcar din apropiere. „Peste 400 de oameni lucrau în cariere, înainte de 1989. Au venit să muncească aici din toate colţurile ţării. Aşa am ajuns şi noi, din zona Iaşiului, şi am primit apartament în blocul construit în munţi. În anii 1970, când am ajuns aici, nu era sălbăticia şi pustietatea de acum, ci dimpotrivă, locurile erau prospere, iar casele din împrejurimi arătau îngrijite”, povesteşte Ana Bursuc. Femeia s-a angajat în acea vreme ca muncitor, la lopată, în cariera de dolomită. Ana Şodrâncă a muncit şi ea în acelaşi loc. Uzina construită pe versantul muntelui aproviziona combinatul siderurgic al Hunedoarei cu dolomită, iar transportul materialelor se făcea pe o linie de cale ferată îngustă, a cărei staţie finală era chiar cariera unde au lucrat cele două femei. Pe calea ferată care tăia munţii prin tuneluri şi văile pe viaducte, doar 15 kilometri despărţeau Hunedoara de Crăciuneasa, distanţa pe şoseaua rămasă neasfaltată, pe ultimii kilometri fiind de două ori mai mare.
Singurătate în două
De la începutul anilor 2000, carierele de talc şi dolomită din zonă şi-a redus activitatea, o dată cu combinatul siderurgic. Secţiile s-au închis treptat, iar construcţiile industriale de pe munte au fost demolate, o dată cu ele fiind dezafectată şi linia de cale ferată a mocăniţei. Câteva ruine din beton au rămas împlântate parcă în versant. „Sunt chiar locurile unde am lucrat. Ele îmi amintesc zi de zi de uzine şi de faptul că, la fel ca şi acele blocuri din beton, doar noi două am mai rămas aici”, spune Ana Şodrâncă. În ultimii ani, bătrâna a privit întristată cum vechii locatari ai blocului l-au părăsit pe rând. Ultimul plecat a fost chiar soţul ei, decedat în urmă cu un an.
Clădirea este în pragul prăbuşirii. Furtunile au măcinat tencuiala încăperilor goale, au distrus ferestrele şi au dărâmat o parte a zidurilor. Bătrânele au rămas la adăpost în două dintre camere şi au grijă în fiecare zi ca locuinţele lor să nu capete aceeaşi soartă cu a celor vecine, care s-au distrus cu timpul. Munca le este îngreunată de boală şi de sărăcie, dar reuşesc încă să se sprijine una pe cealaltă. „După ce a murit soţul Anei, am decis să ne ajutăm între noi, orice ar fi şi să nu mai plecăm de aici, chiar dacă blocul ar cădea sub ochii noştri. Oricum nu aveam unde ne duce. Aşa ne păzim de singurătate una pe cealaltă, până om muri”, povesteşte Ana Bursuc.
