8.7 C
Deva
sâmbătă, septembrie 14, 2024

Soarta blocurilor părăsite din Hunedoara, indecisă după patru ani de procese

Primăria Hunedoara şi administratorii celor trei „blocuri fantomă” aflate strada 1 Decembrie 1918 (fostă Moldovei) sunt de patru ani în proces, după ce municipalitatea a solicitat demolarea sau punerea în siguranţă a celor trei imobile rămase nefinalizate de la începutul anilor ´90. În prezent, câteva spaţii dintr-o clădire sunt locuite de oameni ai străzii.

În urmă cu un an, magistraţii Judecătoriei Hunedoara au admis în parte cererea Primăriei Hunedoara şi au decis ca societăţile Esparom (în insolvenţă) şi Comtur Lowe (în faliment), care deţin construcţiile să le împrejmuiască, astfel încât să fie imposibil accesul oamenilor în interiorul lor, şi să asigure paza acestora. Soluţia instanţei a fost contestă, iar dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara.

În decembrie 2021, instanţa a menţinut decizia din dosarul judecat pe fond la Judecătoria Hunedoara, în afara dispoziţiilor privind cheltuielile de judecată pe care trebuiau să le achite cele două societăţi. Primăria a declarat recurs, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.

Cele trei „clădiri fantomă” din Hunedoara, rămase nefinalizate de aproape trei decenii, s-au aflat în patrimoniul ICSH, până în anii 2000. Au fost preluate de alţi investitori, care aveau planuri mari pentru blocurile lăsate în paragină, dar nu le-au mai finalizat. Astfel, aici urma să fie construit un ansamblu rezidenţial cu 90 de apartamente cu două, trei şi patru camere, care urmau să fie scoase la vânzare, la finalizarea proiectului.

Întreaga zonă exterioară era prevazută ca o zonă verde, îmbogăţită natural cu arbori, în care urmau să fie amenajate spaţii de joacă şi de relaxare. Proiectul a fost suspendat, iar localnicii şi autorităţile din Hunedoara au reclamat faptul că blocurile au devenit un pericol public şi focar de infecţie pentru zona din împrejurimi.

Articolul precedent
Articolul următor

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/