Joi, la sediile mai multor școli din Hunedoara, polițiștii rutieri s-au întâlnit cu șoferii acreditați să conducă microbuzele destinate transportului școlar. Polițiștii au reamintit conducătorilor auto responsabilitatea care o au asupra elevilor din momentul imbarcării acestora, pe timpul transportului cât și la momentul debarcarii lor la școală sau in stațiile de transport călători special amenajate. „Au fost aduse la cunoștință ultimele reglementări legislative privind OUG. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Până in momentul de față, toate autovehiculele controlate, corespund din toate punctele de vedere tehnic si ca dotare specifică. Săptămâna viitoare, după începerea noului an școlar, polițiștii vor executa controale in trafic, pentru a se vedea dacă se respectă normele de conduită rutieră de către conducătorii de microbuze școlare”, a informat Carla Strujan, de la Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.




