-1.1 C
Deva
joi, decembrie 5, 2024

Soluţie în 5 decembrie pentru fostul primar al Hunedoarei

hada procesFostul primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada, va primi sentinţa în cel de-al doilea dosar instrumentat de procurorii anticorupţie, în care a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în dauna intereselor publice. „Curtea de Apel Alba Iulia a încheiat judecarea faţă de cei cinci inculpaţi acuzaţi de infracţiuni de corupţie, pronunţarea stabilindu-se pentru data de 5 decembrie”, a informat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.

În acest dosar, fostul primar al Hunedoarei, dar şi alţi trei funcţionari din fosta administraţie locală, printre care fostul viceprimar Robert Dan, sunt acuzaţi că au atribuit ilegal contracte cu municipalitate unor apropiaţi, iar prejudiciul stabilit de anchetatori a fost de circa 700.000 de lei.

Ovidiu Hada, aflat în închisoare, a fost acuzatîn acest al doiilea dosar al DNA, de zece infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice şi 16 infracţiuni de complicitate la conflict de interese. Nu a recunoscut însă acuzaţiile, susţinând că nu este vinovat.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/