Spitalul din Hunedoara a fost dotat cu echipamente medicale de 210.000 de euro

Trei stații de înaltă performanță ADVANCE CS cu posibilități extinse de monitorizare intraanestezică produse de General Electic (SUA) și două stații de medie performanță CARESTATION 360 cu posibilități complete de monitorizare intraanestezică produse de General Electic (SUA) au intrat în dotarea secției Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, printr-un program al Ministerului Sănătății, derulat prin Banca Mondială, valoarea cumulată a investiției fiind de aproximativ 210 000 euro.

Cele 5 stații de anestezie vor deservi Blocul Operator Chirurgie, Blocul Operator Obstetrică-Ginecologie și Blocul Operator Ortopedie Traumatolologie, permițând în aceelași timp creerea unui punct de lucru ATI în secția Gastroenterologie și extinderea activității în Blocurile Operatorii Obstetrică-Ginecologie și Ortopedie Traumatolologie. „Suntem multumiți că demersurile noastre pentru dotarea Spitalului au avut succes și privim acest sprijin pe care Ministerul Sănătății ni-l acordă că pe o recunoaștere a actului medical de calitate pe care Spitalul nostru îl furnizează pacienților”, a declarat Radu Budae, managerul spitalului.

Alte 11 spitale din țară au primit echipamente medicale prin același program derulat de Ministerul Sănătății.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente