Supercupa României la fotbal în sală. Informatica Timișoara – Autobergamo Deva 4-3

Informatica Timișoara a câștigat Supercupa României la fotbal în sală după victoria de marți, de la Lugoj, cu 4-3, în fața rivalei vestice Autobergamo Deva. În ciuda problemelor financiare izbucnite în această vară, formația lui Robert Lupu și-a trecut în cont al doilea trofeu major din palmares, în compania unei echipe cotate cu prima șansă la titlu în viitorul sezon.

Informatica a luat o opțiune serioasă la victorie încă din prima repriză. La pauză, alb-violeții conduceau cu 4-0, grație reușitelor lui Felipe Oliveira (2), Savio Valadares și Stefan Rakic. Autobergamo și-a revenit în mitanul secund și a înscris de trei ori, prin Cristian Matei, Florin Matei și Alpar Csoma, însă nu a mai avut timp pentru a forța și egalarea.

Rezultatul înregistrat astăzi, în sala „Ioan Kunst Ghermănescu”, poate fi considerat o surpriză, în condițiile în care Informatica nu a efectuat niciun transfer în această vară, pierzându-i în schimb pe portarii Koivumaki și Molina, dar și pe căpitanul Thiago Alcantara. De partea cealaltă, Autobergamo s-a întărit cu doi jucători rutinați ai fotbalului de sală din România, Dumitru „Mimi” Stoica și Alpar Csoma.

(sursă: radiotimisoara.ro)

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente