Membrii unei grupări specializate în fraude bancare pe teritoriul SUA, prin clonarea de carduri, au fost “călcaţi” miercuri dimineaţă de poliţişti. Oamenii legii au făcut nu mai puţin de 21 percheziţii în judeţele Hunedoara, Mehedinţi şi Timiş.
Conform datelor de până acum, liderii acestei grupări sunt din Drobeta Turnu Severin, iar aceştia ar fi condus operaţiunile de imprimare a datelor de pe aproximativ şase mii de carduri bancare din Statele Unite ale Americii, cu ajutorul unui soft special. Practic, spun anchetaorii, membrii grupării identificau cu ajutorul softului respectiv POS-urile vulnerabile de la diferite restaurante şi benzinării din America, iar mai apoi furau datele cardurilor cu ajutorul unui program informatic. Datele care ajungeau pe mail erau vândute mai departe, către alţi membri ai grupării, care se ocupau cu clonarea cardurilor şi scoaterea banilor. Comisionul acestora din urmă era de 40% din suma scoasă de la bancomat.
În urma percheziţiilor de miercuri dimineaţă, suspecţii au fost duşi la audieri la DIICOT Timiş.