Tânăr prins cu droguri la Deva

Duminică, în jurul orei 03.30, polițiștii Biroului Ordine Publică Deva au legitimat 4 tineri cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, iar cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra unui tânăr de 18 ani, din Deva, polițiștii au găsit o cantitate de substanță solidă, sub forma unor cristale (ambalată în folie din plastic tip ziplock).
Substanța respectivă a fost ridicată în vederea continuării verificărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, dosarul penal fiind preluat de polițiștii S.C.C.O Hunedoara.
În data de 22 septembrie 2023, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au identificat, pe o stradă din municipiul Hunedoara, un bărbat de 36 de ani, din Hunedoara, asupra căruia, în urma controlului corporal, au fost găsite 3 plicuri din staniol în care se afla o substanță vegetală uscată, de culoare verzuie.
Substanța în cauză a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor de către polițiștii S.C.C.O Hunedoara.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente