Marți, în jurul orei 3:30, ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Municipiului Petroșani a fost sesizat despre faptul că în zona garajelor de pe strada Brazilor, din municipiul Petroșani, este posibil să se comită o infracţiune de furt calificat.
La fața locului, în cel mai scurt timp s-a deplasat o patrulă de ordine publică, poliţiştii identificând un tânăr de 26 de ani, din municipiul Vulcan, cu privire la care au stabilit că a forţat sistemele de închidere ale unui garaj, iar din interior a sustras mai multe cartușe de țigări netimbrate, pe care intenţiona să le e transporte cu un autoturism.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
IPJ Hunedoara