18.5 C
Deva
marți, septembrie 17, 2024

Tânăr rănit după ce a aterizat forțat cu planorul

  • Un tânăr în vârstă de 21 de ani, pilot de planor, a fost rănit în urma aterizării forțate a aparatului de zbor pe care îl pilota deasupra municipiului Deva.

Evenimentul s-a produs cu puțin timp înainte de ora 19.00, iar aterizarea a avut loc pe un lan de lucernă din apropierea Gării Deva, la câțiva kilometri de aerodromul Săulești, de unde a decolat și ar fi trebuit să se întoarcă.

Pompierii Detașamentului Deva au acționat cu o autospecială de intervenție și cu o ambulanță SMURD, iar la fața locului s-a aflat și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

Salvatorii au acordat pilotului rănit primul ajutor medical, iar după finalizarea protocolului l-au transportat, conștient și cooperant, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Deva.

În urma aterizării forțate, bărbatul, care se afla singur în cabina de pilotaj, a suferit fracturi la membrele inferioare, dar la spital, în urma acordării asistenței medicale de specialitate se va stabili exact starea de sănătate.

Cauzele aterizării forțate urmează să fie stabilite în urma cercetărilor care vor fi efectuate de către instituțiile abilitate, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/